ÎNTREBĂRILE CAPITAL:
1) Există sau au existat, în istoria recentă, situați in care o tara a reusit sa isi dezvolte economia, fara a creea dezechilibre, in baza stimularii consumului prin cresterea veniturilor?
2) Ultimele date arata ca economia Romaniei si-a incetinit ritmul de crestere iar, in paralel, inflatia, dobanzile si deficitele(mai ales cel al contului curent) au intrat pe un trend puternic crescator. Credeti ca sunt toate acestea un semn ca politica de stimulare prin cresteri salariale si-a atins limitele? Daca da, care ar trebui sa fie drumul urmat in continuare?
3) In conditiile in care perioada cu dobanzi reduse a ajuns deja la sfarsit si este de asteptat ca accesul statului la imprumuturi sa fie din ce in ce mai costisitor, considerati ca mai poate fi sustenabila bugetar o politica de stimulare a consumului prin cresterea veniturilor populatiei?
4) Este „wage led growh” doar o poveste frumos prezentata sau poate fi considerat un concept economic aplicabil si viabil, in adevaratul sens al cuvantului? Daca da, de ce? Daca nu, de ce?
Răspunsuri:
Acesta a fost modelul de creștere postbelic al Europei occidentale și aSUA, la care s-a renunțat în anii 80, o dată cu ascensiunea reaganismului și teacherismului. Nu doar că nu s-au cerat dezechilibre, din contra – a fost perioada cu cea mai susținută creștere economică și în care au avut loc salturi semnificative în nivelul de trai al unor largi segmente de populație. Mai multe studii empirice ne arată că dezechilibrele, atunci când apar, sunt rezultatul unui model foarte diferite de creștere, bazat pe stimuli externi ai cererii – ceea ce se cheamă debt-led growth (creștere prin datorie) sau export-led growth (creștere prin exporturi). Primul model, bazate pe datorie, duce la îndatorări excesive ale populației și ale sectorului financiar, iar cel de-al doilea, bazat pe export, presupune acumularea de surplusuri în unele state și deficite în alte state, creând puternice dezechilibre internaționale.
Criza globală din 2008 este efectul îmbrățișării unor astfel de modele de creștere – aceste modele pot funcționa o vreme, dar pe termen lung sunt, așa cum am văzut, ne-sustenabile. În UE, acolo unde s-a reușit ieșirea cu succes din criza economică (Germania, Franța, , modelul de creștere a presupus elemente din strategia wage led growth.
Modelul de creștere românesc din ultimii ani nu întrunește toate elementele necesare pentru a fi calificat drept wage led growth. E adevărat că am avut creșteri salariale semnificative, în special ale salariului minim, dar efectul acestuia o reechilibrare a raportului dintre profit și muncă – ponderea compensației salariaților în PIB nu reușește să treacă de 35%, mai mică decât era în 2008, înainte de recesiune (39,3%). În plus, procentul celor care lucrează pe salarii minime este într-o creștere fulminantă – de la mai puțin de jumătate de milion de contracte pe salariu minim în 2011, s-a ajuns la aproape 2,5 milioane în prezent. Or, ceea ce se cheamă wage led growth presupune nu doar creșteri de salarii, ci și creșteri ale prestațiilor sociale, instituții puternice ale salariaților care să permită negocieri colective. Or, puterea de negociere a sindicatelor este la pământ după modificările legislative din 2011. E adevărat că au crescut pensiile, în schimb ajutoarele sociale sunt infime raportate la salarii, cu mult sub nivelul celor de la începutul anilor 2000.
Nu e deloc evident că inflația este doar rezultatul creșterii consumului, în orice caz, până în acest moment nu există un studiu care să demonstreze că inflația se datorează cu predilecție creșterilor salariale. Cu siguranță, creșterile de venituri au un rol, însă la fel și creșterea exporturilor este cauzatoare de inflație, ducând la devaluarea monedei naționale. Or, la începutul acestui an România se situa pe locul 7 în UE la creșterea exporturilor. Există, așadar, un set de cauze care contribuie la creșterea inflației. În plus, să nu uităm că întreaga Uniune Europeană se confruntă atât cu încetiniri ale ritmului de creștere (fără a intra pe creștere negativă, totuși, e foarte important) , cât și cu inflație crescândă, România doar se înscrie în acest ciclu economic care momentan a intrat pe o pantă ușor descendentă, previzibilă după creșterea intensă din ultimii ani.
Întrebarea este ce alt model de dezvoltare ar putea adopta România în acest moment. Modelul ultimilor 25 de ani, care a mizat pe forța de muncă ieftină ca principal avantaj competitiv a început să își arate limitele imediate ce România a intrat în UE și au fost eliminate, gradual, barierele pentru muncitorii români. Pe o piață a liberei circulații a forței de muncă angajatorii români trebuie să concureze cu cei spanioli, germani etc. Politica salariilor mici ne-a dus în situația în care suntem acum, când ne confruntăm cu deficite ale forței de muncă deoarece pentru un român e mai avantajos financiar să muncească 3-4 luni pe an în Germania decât un an întreg, pe un salariu infim, în România. Potențialul de creștere și dezvoltare al României este puternic frânat de modelul actual, pe care îl putem numi profi led growth, în opoziție cu strategia wage led growth, pe care artrebui să o adoptăm. Desigur, această strategie presupune nu doar creșteri ale salariilor și prestațiilor sociale, ea antrenează ajustări structurale ale modelului de afaceri, ale tipului de investiții, însă e singura cale pentru România dacă se dorește a fi altceva decât Bangladesh-ul Europei.
