Vinul este un elixir miraculos, secret al tinereții veșnice și remediu natural pentru orice problemă de sănătate îți poate trece prin cap. Cam asta înțelegi din miile de articole care au invadat internetul în ultima vreme. Cu siguranță, multe dintre ele sunt niște înșiruiri de legende fără nici un fel de susținere științifică, însă un lucru este sigur: consumat cu moderație vinul poate fi un bun anestezic, vasodilatator, diuretic, energizant, antialergic, pe scurt un factor de echilibru în alimentația zilnică, cu o reală valoare profilactică. Iar acestea nu sunt descoperiri recente, ele sunt cunoscute omenirii încă din antichitate. Doar că între timp mii de cercetători și studii și-au adus contribuția la validarea acestui adevăr și, pe baza lor, astăzi avem posibilitatea să distingem faptele de legende și să întocmim o lista scurtă cu beneficiile pe care această băutură le poate aduce organismului tău, din cap până-n picioare

Inima – probabil ați auzi deja despre paradoxul francez. Pe scurt, realitatea ne spune că francezii au o alimentație destul de bogată în grăsimi saturate, însă au o incidență destul de scăzută a bolilor de inimă. Secretul pare să stea în paharele de vin pe care le consumă cu religiozitate la orice masă. Vinul conține o subsțanță numită quercetin, un excelent antihistaminic și antiinflamator natural. Un studiu de amploare realizat recent în Spania a demonstrat că un pahar de vin roșu consumat în fiecare zi poate scădea în mod natural tensiunea arterială cu câteva puncte în doar o lună.

Oasele – un grup de cercetători australieni au urmărit viața unui grup de adulți cu vârste de peste 50 de ani vreme de doi ani. Una dintre descoperiri a fost că cei care consumau în mod uzual vin la masă aveau o densitatea a oaselor mai bună decât cea a abstinenților. În același timp, un studiu asemănător al Universității din Oregon a relevat faptul că femeile peste 50 de ani care la un moment dat au încetat să mai bea vin la masa s-au confruntat în timp cu un risc crescut de osteoporoză.

Colesterolul – vinul îți crește colesterolul bun (HDL), în detrimentul celui rău (LDL), micșorând riscul unui infarct. Un studiu realizat în Danemarca și citat deseori în sprijinul acestei idei a arătat că subiecții care au consumat două pahare de vin roșu pe zi, au avut colesterolul bun mărit cu 16 la sută în decurs de o lună.

Creierul – s-a demonstrat că alcoolul nu-ți omoară neuronii, așa cum deseori se mai spune în popor. Un studiu norvegian care a durat 7 ani a demonstrat că băutorii de vin aveau în mod constant rezultate de două ori mai bune decât băutorii de ceai la testele dedicate functiilor cognitive.

Silueta – un pahar de vin băut la cină te poate ajuta să-ți păstrezi silueta intacta. Nu să slăbești, din păcate. Un compus al vinului similar celebrului de-acum resveratrol, numit piceatanol, încetinește cu 20 la sută ritmul obișnuit de creștere al celulelor grase.

Libidoul – vinul este un cunoscut afrodisiac. Cercetările recente confirmă faptul că băutorii de vin au un nivel de testosteron mai ridicat decât abstinenții.

Ficatul – este deja știut faptul că alcoolul consumat în exces îți distruge mai ales ficatul. Însă resveratrolul din vin poate fi un bun aliat în combaterea acumulării de grăsime la nivelul ficatului susțin mai nou cercetătorii.

Pielea – fenolii și flavonoizii din vin, cu reale proprietăți antiinflamatoare, sunt un bun susținător al colagenului din piele, singura armă a corpului nostru în lupta cu ridurile.

Memoria – Același resveratrol îmbunătățește memoria pe termen scurt. Studiile efectuate pe subiecți cu vârste peste 50 de ani au demonstrat frecvent faptul că băutorii de vin rețin cu mai multă ușurință cuvinte noi și au o activitate vizibil mai intensă în hippocampus (zona din creier asociată memoriei)

Dinții – studii recente au arătat că polifenolii (antioxidanti) din vin sunt printre cele mai eficiente substanțe care combat bacteriile asociate bolilor dentare uzuale.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www.theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: theliquorstore.