Anul acesta, economia a fost salvată de exporturi și agricultură. În trimestrul III am avut cea mai mare creștere economică din Europa, lucru confirmat și de Eurostat, dar sesizat și de premierul Chinei, care, în vizită la București, a catalogat România ca fiind „tigrul Europei“.
Agricultura a contribuit cu mai mult de jumătate din creșterea economică aferentă trimestrului III, 2,3% dintr-un total de 4,1%, cu cât a crescut PIB-ul față de aceeași perioadă a anului trecut. Din acest motiv și nu numai, se poate spune că 2013 a fost anul agriculturii. Iar acum, că suntem pe final de an, e numai bine pentru planurile de anul viitor. Lucru pe care l-a și făcut de altfel Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri și turism. Conform unei știri Mediafax, doamna ministru și-a anunțat visul măreț pentru 2014, și anume creșterea numărului de turiști străini cu 50%.
Chiar dacă ne aflăm în prag de sărbătoare, iar gândurile multora zboară la cele câteva zile libere, la mirosul de cozonac sau alte bunătăți specifice Crăciunului, e greu de înghițit o astfel de informație, mai ales că se pare că ministrul turismului are și un plan bine pus la punct, și nu e doar o vorbă aruncată-n vânt. „Eu cred că se poate în mod rezonabil să creștem cu 50% (numărul turiștilor străini) dacă flexibilizăm și vizele, și accelerăm promovarea“, spune doamna Grapini, de aici și concluzia că se coace un plan sau este deja schițat la ministerul pe care îl conduce.
Ce-i drept, atingerea obiectivului este condiționată și de îmbunătățirea serviciilor, dar cifra tot pare scoasă din joben. În primul rând, doar dacă ne uităm la rezultatele din ultimii ani putem observa că ambiția doamnei Grapini este nu doar aberantă, ci chiar euforică. Rezultatele de pe primele 11 luni ale acestui an indică o creștere de doar 3%, față de 2012, an în care numărul turiștilor străini a urcat cu aproape 10%.
În al doilea rând, chiar dacă Dumnezeu a binecuvântat România cu deltă, mare, munte și multe altele, românii tot nu știu să atragă turiști. Percepția străinilor despre România este că suntem în continuare o țară bananieră, iar, ceea ce este și mai rău, există încă mulți europeni care nu au auzit de noi decât prin faima lui Ceaușescu, Hagi sau Nadia. Infrastructura rutieră este încă departe de ceea ce ar putea atrage un val uriaș de străini, chiar dacă se mai dau în circulație, pe ici, pe colo, câțiva kilometri de autostradă.
Avem încă drumuri naționale care arată ca după război, fără a mai aminti de starea drumurilor județene sau a celor comunale. La acestea se mai adaugă lipsa indicatoarelor către obiectivele turistice și calitatea serviciilor, care lasă de dorit. Singura șansă a planului doamnei ministru este să ne propunem să aducem un milion de chinezi, poate în felul acesta le putem lua și miliardele de dolari anunțate, la București, de către premierul Li Keqiang.
Ciprian Mailat,
Redactor-șef adjunct Capital
Acest articol a apărut în ediţia print numărul 51 a revistei Capital din săptămâna 23 – 29 decembrie 2013
2014, anul turismului pentru «tigrul» Europei?
22 decembrie 2013, 22:14
Ultima modificare în 23 decembrie 2013, 00:14
Etichete:
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Editoriale
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook