„Odată cu creșterea cererii din partea utilizatorilor finali, simțim și o ușoară creștere a interesului pentru achiziționarea de locuințe în scop investițional. Nu vorbim de același tip de investitor ca în perioada de creștere economică, care cumpără pentru a revinde cu profit pe termen scurt, ci de investitori care cumpără locuințe cu scopul exclusiv de a le închiria, randamentul anual oferit fiind net superior unui depozit bancar”, a declarat Gabriel Voicu, director New Homes division în cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania, agentul exclusiv al Cosmopolis.
O tranzacție similară a fost încheiată în 2013, prin care un investitor a cumpărat un bloc, valoarea tranzacției ridicându-se la peste două milioane de euro. Pachetul de locuințe este închiriat integral, cea mai mare parte fiind preluate de către clubul de fotbal FC Viitorul, care a ales să își cazeze personalul administrativ și sportiv în Cosmopolis în momentul relocării echipei din Constanța în Chiajna. Randamentul anual al acestei investiții este de 7,8%.
Şi investitorii de talie mai redusă – antreprenori, persoane care ocupă poziții de top management etc. –au achiziționat 40 de locuințe prin produsul ”Business la cheie”, lansat anul trecut. Principala caracteristică a acestui produs este reprezentată de garantarea chiriei pe un an de zile în eventualitatea neînchirierii locuințelor, această facilitate venind să răspundă potențialelor temeri ale cumpărătorilor privind închirierea imediată a locuinței achiziționate.
Toate locuințele vândute prin ”Business la cheie” au fost deja închiriate, la niveluri lunare de aproximativ 275 de euro pentru o garsonieră, aproximativ 350 de euro pentru un apartament cu două camere, aproximativ 450 de euro pentru un apartament cu trei camere și de la 550 de euro pentru o vilă. Cei care au cumpărat locuințe prin ”Business la cheie” au cumpărat pachete formate din două până la șase locuințe, randamentele anuale în euro fiind cuprinse între 8% și 9%.
Cosmopolis este unul din cele mari proiecte rezidențiale din România, cu peste 1.700 de locuințe finalizate, comunitatea din cadrul proiectului numărând aproximativ 3.000 de locuitori. Dezvoltarea proiectului va continua și în 2015 prin investiții care se vor ridica la 18 milioane de euro. Vor fi finalizate aproximativ 400 de noi apartamente și vile și va fi continuată dezvoltarea generală a infrastructurii proiectului.
Prețurile de vânzare ale locuințelor din Cosmopolis pleacă de la 29.000 de euro + 5% TVA pentru un studio cu o suprafață construită de 49 de metri pătrați, de la 48.500 de euro + 5% TVA pentru un apartament cu două camere, având o suprafață construită de 67 de metri pătrați, în timp ce un apartament cu trei camere, cu o suprafață construită de 82 de metri pătrați, are un preț de 54.900 de euro + 5% TVA. În cadrul Cosmopolis sunt disponibile la vânzare și vile, cu suprafețe care pornesc de la 94 de metri pătrați construiți și prețuri de la 76.000 de euro + 5% TVA.
Cosmopolis este amplasat în zona de nord-est a Bucureștiului, în apropiere de Șoseaua de Centură, între podurile din Pipera-Tunari și Andronache-Ștefăneștii de Jos. Până în prezent, investițiile în cadrul Cosmopolis s-au ridicat la aproximativ 250 de milioane de euro, în construcția de locuințe, infrastructură, spații comerciale și spații verzi.