Parlamentul European. În faţa clădirii stă un tânăr îmbrăcat în uniformă militară de camuflaj şi înarmat până-n dinţi. Nu cred că măsoară mai mult de 170 cm. Are o figura liniştită, pare mai degrabă student decât soldat. Nici urmă de agresivitate în priviri.
O stradă mai încolo, trece un camion cu doi băieţi echipaţi la fel. Tot "studenţi" după fizionomie, cu diferenţa că poartă barbă. Cam hipsteri. Un turist le face poze. Camionul opreşte, soldaţii coboară şi îi explică politicos că fotografiatul e interzis şi trebuie să scoată pozele din memoria aparatului. Cuvinte calme, niciun strigat, nicio sprânceană încruntată. Turistul se conformează.
Şi musulmanii pun flori pentru victime
Cei ucişi la 22 martie sunt comemoraţi la clădirea Bursei, un loc de întâlnire asemănător Pieţei Universităţii din Bucureşti. Multe flori, multe candele, steaguri, pancarte pacifiste. Băieţi şi fete stau pe trepte, unii îmbrăţişaţi, alţii cântând, acompaniaţi de câteva tobe mici.
Oameni de diverse vârste, părinţi cu copii vin să se reculeagă, să aprindă o lumânare. Sunt şi musulmani, bărbaţi şi femei în hainele lor tradiţionale. Aceştia se arată mai încurcaţi de situaţie. Cred că le spun copiilor ţinuţi de mâna "aşa nu", "noi nu facem crime, religia noastră nu are nicio legătură cu masacrele".
Eugen Sandu, consilier de presă la Partidul Popular European, locuieşte în Bruxelles. Are un prieten marocan, mai iese cu el la câte o bere. Marocanul nu ştie ce atitudine să ia pe stradă, în locuri publice. Munceşte cinstit, respectă legile. Cum să explici tot timpul, peste tot "da, sunt musulman, se vede şi după aspect, dar nu voi lovi şi nu voi ucide niciodată"?
Cerşetori care nu agasează
Celebrii cerşetori români nu au fost în niciun caz "ajutaţi" de aceste atentate, în ideea "uite că există alţii mai răi decât noi". Şi asta pentru că în Bruxelles sunt cerşetori de mai multe naţionalităţi şi nu îi enervează deloc pe localnici.
La De Brouckere, un african bătrân, mic şi durduliu, opreşte un tânăr şi îi vorbeşte domol, în franceză. Tânărul se gândeşte puţin, scoate cu gesturi leneşe o bancnotă de 5 euro şi i-o înmânează. Cei doi se salută şi apoi pleacă fiecare în drumul lui.
Pe Rue du Marche au Charbon, o belgiancă între două vârste le explică trecătorilor cât de grea e viaţă atunci când nu ai bani şi cât de bine i-ar prinde câţiva euro. Ceva mai încolo, un gal adevărat, cu mustaţă albă, groasă şi codiţe cărunte împletite, parcă decupat din filmele cu Asterix şi Obelisc, stă cu o cutie de bere în mâna. Are la vreo 60 de ani. Nu cere nimic, dar nici nu refuză când un rocker îi pasează câteva monede.
În sfârşit, mult controversata cerşetoare de etnie rromă. Aşezată pe trotuar, soarbe dintr-un pahar de cafea. Zice ceva în franceză. "Ce e, bre, ţi-e foame?" – o întreb. "Daaaaa!" – îmi răspunde bătrânica râzând sănătos, mai mult bucuroasă că aude o vorbă în limba ei. "Îţi dau mărunţiş, că nici eu nu-s vreun belgian, am venit în delegaţie". Ia cei 2 euro şi 30 de cenţi şi îmi urează "să trăieşti, mamă, să te întorci sănătos acasă!"
Şase controale la Zaventem
Aeroportul Zaventem, abia redeschis traficului, operează încă puţine zboruri. Are clădiri improvizate, că nişte hambare mari. De pază, soldaţi înarmaţi, în aceleaşi uniforme de camuflaj, printre care şi o fată la 160 cm, cu cagulă pe faţă, dindărătul căreia se zăresc doi ochi adolescentini.
Până la îmbarcare interacţionezi cu autorităţile de şase ori. Prima dată chiar la intrare, unde s-a amenajat un filtru de control, cu detectoare de metale şi bandă rulantă pentru bagaje, curele, telefoane, monede.
Apoi check-în, într-un "hambar" şi pe urmă o poartă unde prezinţi biletul şi documentul de identitate. Încă un filtru de control, clasic, cu benzile de direcţionare.
La prezentarea paşaportului nicio coadă, iar când trec mai departe, peisajul e straniu. Nimeni pe holuri, nu există cunoscutul "val" de călători după care să te iei că să te iei. Ceilalţi pasageri ai singurei curse de la acel moment – ori au ajuns deja, ori au rămas în urmă. Noroc că mă îndrumă o doamnă din personal, cu ecuson şi figură asiatică.
Ajungem şi la poarta de îmbarcare. Ne urcăm în avion după ce am colindat magazinele duty-free aproape pustii, vizitate numai de pasagerii Tarom cu destinaţia Bucureşti.