Pe 23 iulie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată, însă DNA a atacat decizia magistraţilor. Dacă Tribunalul Ilfov va respinge contestaţia DNA, atunci Adrian Năstase va fi eliberat din închisoare.
În contestaţia depusă în instanţă, procurorii DNA susţin că Năstase nu s-a remarcat printr-un comportament deosebit, care să justifice punerea în libertate, activităţile educative desfăşurate în Penitenciarul Jilava au avut loc împreună cu alţi deţinuţi şi nu reflectă comportamentul său personal, iar la dosarul de eliberare condiţionată nu există dovezi temeinice de îndreptare a acestuia.
De cealaltă parte, avocaţii lui Năstase au declarat că fostul premier îndeplineşte toate condiţiile pentru a ieşi mai devreme din închisoare, a executat deja fracţia de o treime din condamnare, nu a fost sancţionat niciodată în penitenciar, a avut un comportament disciplinat şi a participat la 24 de dezbateri pe diferite teme şi la manifestări artistice.
La data de 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele 'Zambaccian' şi 'Trofeul calităţii' să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât totalul se ridică la patru ani şi şase luni de închisoare.
Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul 'Zambaccian'. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul 'Trofeul calităţii', din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.
În dosarul 'Zambaccian', Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC, Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.
În dosarul 'Trofeul calităţii', Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat 'Trofeul calităţii în construcţii' cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.AGERPRES