Agricola Internaţional SA – principala companie a grupului, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre, reţeaua proprie de magazine şi operatorul logistic -, a înregistrat în primele trei luni o creştere a cifrei de afaceri cu 12%, ajungând în prezent la circa 76,960 mil. lei (de la 68,941 mil lei anul trecut).
Vânzările la carnea de pui au crescut 12% în volum, în primele trei luni, comparativ cu perioada similară din 2013, iar în valoare cu 7%, efect parţial cauzat de scăderea preţului mediu al pieţei.
“Între timp, am relansat Puiul Fericit – dezvoltat conform sistemului certificat internațional de firma DQS, am lansat Puiul Fermierului, cu creștere lentă, în cadrul unui proiect customizat cu unul dintre partenerii nostri importanti, Auchan, unde am dezvoltat si mai multe game de produse noi tranșate din carne de curcă, rață și iepure. Sunt convins că toate aceste nișe ne vor aduce distinctivitate pe piață și, în același timp, creșteri semnificative ale valorii vânzărilor, ale prețului mediu, în perioada următoare”, a arătat Grigore Horoi (foto), președintele Agricola Bacău.
Vânzările la categoria salamuri crude uscate realizate de Salbac, companie din cadrul Grupul Agricola, au înregistrat cea mai mare creștere la acest început de an: 18% creștere în valoare, respectiv 15% în volum. În același timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o ușoară scădere a volumelor de 10%, în trendul pieței. Per ansamblu, compania Salbac are o creștere a cifrei de afaceri de 10% față de anul trecut.
„Menținem tendinţa de creștere la segmentul de salamuri crud-uscate, unde avem rezultate pozitive de ani buni și suntem lideri de piață. Salamul de Sibiu AGRICOLA își pătrează poziția de lider detașat în segment, cu o cotă medie de piață de 50% în ultimul an. De asemenea, edițiile de colecție ale acestui produs se disting în vânzări la fiecare Sărbătoare de Crăciun sau Paște. S-au lansat și produse noi, cum ar fi Salamul de Curcan, Salamul Uscat, deci avem inovație și creșteri în condițiile în care piața cărnii procesate continuă să se contracte”, apreciază Grigore Horoi.
La categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, în primul trimestru s-a înregistrat o creştere în volum a vânzărilor cu 15 % şi o creştere valorică de 18%. Exporturile din această perioadă s-au dublat față de anul trecut (Franța, Marea Britanie, Spania, Danemarca).
„La această categorie de produse vorbim de o ușoară revigorare a pieței. Una din soluțiile de revenire vine din creșterea exporturilor, iar de curand am lansat gama «Bunătați pentru grătar», din carne de pui, cu un conținut redus de grăsimi, despre care colegii de la Europrod estimează că va înregistra rezultate bune în vânzările sezonului cald care urmează”, precizează președintele Agricola Bacău.
Și la categoria ouă pentru consum, produse la Avicola Lumina Constanţa, s-a înregistrat o creștere de 65% a vânzărilor faţă de primul trimestru al anului precedent (17,489 mil. ouă), însă o creștere valorică de doar 37%, în contextul în care scăderea de preț mediu este de 17% față de anul trecut.
De menţionat că aceste cifre exclud activitatea de retail a companiei, deoarece, în ultimul trimestru al anului trecut, magazinele au fost externalizate, constituind compania Agricola Magazine SRL.
“Rețeaua de magazine există încă de la înființarea companiei, în 1992. Activitatea de retail, într-o perioadă, a reprezentat chiar un instrument de control al pieței: este o sursă importantă de cash și un foarte bun vector de imagine (…)”, crede Grigore Horoi, președintele Agricola Bacău.