Frații Florea din județul Alba au avut parte de un start bun în business. Pentru că spiritul antreprenorial le-a fost cultivat de tatăl lor, care imediat după revoluție a deschis o mică fabrică de ulei. Doi ani mai târziu, Marcel și David Florea au făcut primii pași în afaceri. „Am cumpărat, prin credit bancar, două combine. Am început să recoltăm cerealele din județul nostru și am ajuns până în Banat“, își amintește Marcel, cel mai mic dintre frați, care deține funcția de director general al Florea Grup.

El spune că atunci câștigau mulți bani, astfel că s-au gândit să-i investească și să-și transforme una dintre pasiuni în afacere. „Ne plăceau mașinile, doream să deschidem un atelier auto și o benzinărie.“ Prima stație a fost inaugurată în 1996 la intrarea în municipiul Alba Iulia, unde se află și astăzi. Comerțul cu carburanți s-a dovedit a fi un succes, astfel că în decurs de câțiva ani a deschis alte stații în majoritatea orașelor din județul Alba. În prezent, cei doi frați dețin opt benzinării, iar până la finele anului vor să mai deschidă două stații. Lunar, vânzările de carburanți se apropie de un milion de litri, aici fiind inclus și consumul celor 300 de mașini și utilaje ale grupului.

2014, cel mai bun an din istoria firmei

În urmă cu zece ani, au trecut la pasul următor, producția materialelor de construcții. Au început cu o balastieră și au ajuns la cinci stații de betoane, două în județul Alba, și câte una în Cluj, Sibiu și Hunedoara.

Dezvoltarea companiei se poate observa și din datele financiare înregistrate. Astfel, 2014 a fost cel mai bun an din istoria Florea Grup, din punct de vedere al cifrei de afaceri și al profitului raportat. Afacerile au depășit 92,5 milioane de lei, valoare aproape dublă față de cea înregistrată în urmă cu cinci ani. Referitor la profit, acesta s-a dublat față de 2011, ajungând la peste 13 milioane de lei. „Avem o afacere solidă și nu vrem o creștere spectaculoasă. Am crescut pas cu pas și mizăm pe o dezvoltare rezonabilă“, explică Marcel Florea. Succesul înregistrat de Florea Grup se datorează unei reguli de business, și anume reinvestirea profitului, susține antreprenorul. Și fondurile europene au reprezentat un pas important în dezvoltare. Primul proiect a fost realizat în anul 2010 și a avut o valoare de două milioane de euro, iar „cel de-al doilea a fost finalizat cu succes pe 30 mai 2015“, spune Marcel Florea. Acesta a avut o valoare de 7,5 milioane de euro, din care fondurile nerambursabile s-au ridicat la circa 50%, și a vizat  achiziția de utilaje.

De-a lungul timpului, Florea Grup a realizat mai multe proiecte de infrastructură rutieră din județele Alba, Cluj, Mureș, Sibiu și Hunedoara. Un mare avantaj competitiv pentru câștigarea lucrărilor a fost faptul că cei doi frați produceau și materia primă. Cu toate acestea, Marcel Florea consideră că legea achizițiilor publice ar trebui modificată în așa fel încât să nu mai poată participa la licitații firmele care nu pot duce la bun sfârșit un proiect. „Singurul criteriu de departajare este prețul cel mai mic. Aici e nevoie de o modificare pentru că nu trebuie să se facă rabat de la calitate“, spune directorul general al Florea Grup. Totodată, compania a furnizat materiale de construcții pentru autostrăzile din zonă și a executat lucrări pentru o serie de investitii mari din județ, precum fabricile Bosch de la Blaj și Mercedes din Sebeș. De asemenea, un proiect important din portofoliul companiei este reprezentat de lucrările de la cetatea din Alba Iulia.

Noua miză, turismul de business

Odată cu renovarea cetății și cu dezvoltarea industriei din regiune, numărul turiștilor în Alba Iulia a crescut de aproape zece ori, potrivit lui Marcel Florea. O astfel de oportunitate nu putea fi pierdută, iar cei doi frați s-au orientat către sectorul hotelier. În 2007 a început construcția hotelului Astoria, clasificat la 3 stele, în care a investit peste 3 mil. euro. Hotelul este amplasat la intrarea în municipiul Alba Iulia, pe drumul național, chiar lângă prima benzinărie deschisă de Marcel și David Florea.  În urmă cu trei ani, cei doi frați au achiziționat și hotelul Transilvania din centrul orașului. „Hotelul era clasificat la două stele, valoarea achiziției a fost de 2,2 milioane de euro. În urma unui program de modernizare am reușit să-l aducem la patru stele“, spune antreprenorul. Investiția în renovare s-a ridicat la aproape 3 milioane de euro. Acum hotelul are 80 de camere și două săli de conferințe, iar în curând o să înceapă construcția la o nouă aripă, care va avea încă 30 de camere, o sală de evenimente și un centru spa.

Cei doi frați mai dețin suprafețe mari de teren și 60-70  de apartamente în orașele Cluj și Sibiu, destinate închirierii.

 

Florea Grup în Cifre

40-42 milioane de euro reprezintă propria evaluare a business-urilor

110 camere de hotel clasificate la 3 și 4 stele dețin la ora actuală hotelurile Astoria și Transilvania

8 milioane de euro au investit până acum cei doi frați în sectorul hotelier

13 milioane de lei a fost profitul net raportat anul trecut de Florea Grup

450 de angajați avea compania la jumătatea acestui an