Decizia dezvoltatorilor de a se îndrepta spre marile oraşe din ţară este justificată de aglomeraţia din Bucureşti, care dispune de 1,1 mp de spaţii de birouri la fiecare locuitor al oraşului. Cu excepţia Clujului, unde densitatea de spaţii de birouri începe să se apropie de cea a Capitalei, cu 1,75 mp per capita, restul oraşelor mari încă sunt mai aerisite: Iaşiul are 2,3 mp per capita, Timişoara 3,1 mp, iar Braşovul 3,2 mp.
Chiar dacă este în creştere cu 10% faţă de 2013, întreaga suprafaţa de birouri existentă în cele patru oraşe mari reprezintă doar 22% din întregul stoc al Bucureştiului, care la finalul primului trimestru a ajuns la 2,2 mil. mp.
În urma livrărilor din acest an, suprafaţa de birouri din cele patru oraşe va urca la circa 590.000 mp, potrivit DTZ Echinox.
În 2014, cererea în principalele oraşe regionale s-a triplat față de anul anterior. În total au fost tranzacționați aproximativ 55.000 mp de spații de birouri moderne, acesta fiind cel mai mare volum tranzacțional înregistrat până acum. Cluj-Napoca a fost cel mai activ oraș cu 63% din totalul înregistrat, urmat de Timișoara cu 22%, Iași – 10% și Brașov cu 5%, potrivit datelor DTZ Echinox.
Cererea pentru spații de birouri din afara Capitalei a fost generată în special de companii din sectorul tehnologiei și telecomunicațiilor – 70% din totalul tranzacționat, urmate de companiile din sectorul producţie și industrial – 30%.
La sfârșitul lui 2014, rata de neocupare pentru spațiile de birouri moderne a fost de 5% în Timișoara, 7% în Cluj-Napoca și Iași, și de 10% în Brașov.
Nivelul prețurilor de închiriere pentru spațiile de clasa A se încadrează în intervalul 13 – 15 euro/mp/lună în Cluj-Napoca și Iași, între 12 – 14 euro/mp/lună în Timișoara și între 11 – 12 euro/mp/lună în Brașov.
Cea mai activă piață din provincie
Cluj-Napoca continuă să fie cea mai mare piață de birouri din afara capitalei, cu un stoc modern de 186.000 mp. În 2014 au fost livrați 36.000 mp de spații de birouri, iar pentru anul acesta sunt programați aproximativ 43.000 mp. Printre proiectele ce urmează a fi finalizate se numără The Office faza II, Liberty Technology Park faza II și CBC faza II. Cererea de spații de birouri a fost de trei ori mai ridicată în 2014 și a însumat 34.500 mp, iar suprafața medie tranzacționată a fost de 1.900 mp.
Cea mai mare tranzacție
În Timișoara stocul modern de spații de birouri este de 102.500 mp, orașul fiind a treia cea mai dezvoltată piață de birouri din afara Bucureştiului. Pentru 2015 volumul de spații noi va fi de șase ori mai ridicat și va însuma 17.000 mp. Printre proiectele ce urmează a fi finalizate se numără City Business Center V și Optica Business Park – faza II. În 2014 cererea de spații de birouri a însumat 12.500 mp, fiind de trei ori mai ridicată față de anul precedent. În Timișoara a fost înregistrată cea mai mare tranzacție ca suprafață: Continental a închiriat circa 6.000 mp în Optica Business Park. În general, suprafața medie tranzacționată a fost de 2.000 mp.
Clujul estului
Cu un stoc modern de 124.500 mp, Iași este a doua cea mai dezvoltată piață de birouri din afara Capitalei. În 2015, Iași va fi alături de Cluj cea mai activă piață în ceea ce privește livrările de spații noi. Printre proiectele ce urmează a fi livrate se numără Moldova Center, United Business Center V și Tester Center. Activitatea de tranzacționare în 2014 a însumat 6.000 mp, fiind cu 75% mai ridicată față de 2013. În general, suprafața medie tranzacționată a fost de 500 mp.
Cele mai bune costuri
Stocul modern de spații de birouri continuă să fie de 80.000 mp, iar situația va rămâne neschimbată și anul acesta. Cele mai noi livrări de spații vor fi înregistrate în 2016, când stocul total va depăși 90.000 mp. Activitatea de tranzacționare a fost în 2014 de 2,5 ori mai ridicată, iar suprafața medie tranzacționată a fost de 500 mp.