Dacă până în prezent omul de afaceri din Timişoara vindea de la furajere până la pui de pasăre, de astăzi acesta va fi prezent cu carne de pasăre, sub brandul “Puiul rustic”, în magazinele Cora şi Carrefour din principalele oraşe din ţara: Bucureşti, Constanţa sau Braşov.
“Ştiu că este o piaţă aglomerată, dar noi credem că produsul nostru se va vinde deoarece puiul comercializat de noi este crescut cel puţin 63 de zile, aceasta este limita impusă de UE pentru păsările bio. Totodată puiul se dezvoltă pentru 5 săptămâni în aer liber şi nu conţine antibiotice”, a susţinut Cardoş într-o conferinţă de presă.
În decembrie 2014, Agroland a alocat 30.000 de euro pentru o fermă parteneră unde a crescut 2.500 de păsări pe care le-a sacrificat zilele trecute pentru a fi prezenţi în hipemarket-uri. În acest an, timişoreanul vrea să mai închidă parteneriate cu alţi 25 de fermieri pe care sa-i finanţeze cu echipamente, furaje şi păsări, dar în următoarele condiţii. Fermierii să aibă un adăpost de 400 de metri pătraţi, să aibă o densitate de 11 păsări pe metru pătrat, astfel încât să nu crească mai mult de 4.400 de păsări, iar un fermier să deţină maximum 4 ferme de astfel de dimensiuni. Pentru finanţarea unei astfel de ferme este necesară o investiţie de 25.000-30.000 de euro. Dar un fermier îşi poate amortize investiţia în circa 3 ani, având în vedere că o fermă poate obţine venituri de 40 de euro/metro pătraţi.
Omul de afaceri va aloca circa 400.000 de euro pentru achiziţionarea şi dotarea primelor ferme de mici dimensiuni. În următorii ani trei ani, Agroland vrea să ajungă la un parteneriat cu 100 de ferme.