Pompierii au desfăşurat controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, restaurante, săli de spectacole sau mall-uri, spaţii de cazare turistică şi zone de agrement.
Inspectorii de prevenire au desfăşurat, în perioada 28 aprilie – 1 mai, 659 de controale la nivel naţional şi o mare parte dintre disfuncţionalităţile constatate au fost remediate pe timpul verificărilor.
Potrivit sursei citate, în primul trimestru al acestui an s-au depus eforturi susţinute pentru soluţionarea celor 1.906 solicitări în vederea emiterii avizelor de securitate la incendiu şi a altor 1.008 solicitări pentru eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu.
În urma verificării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor din teren, la nivel naţional au fost emise 1.089 avize de securitate la incendiu şi 698 autorizaţii de securitate la incendiu.
Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 7.328 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
De asemenea, la nivel naţional în primele trei luni ale anului au fost derulate 5.552 exerciţii de alarmare şi evacuare, prin intermediul cărora a fost exersat modul de comportare a ocupanţilor clădirilor, în diferite situaţii de urgenţă. AGERPRES