GTC este într-un proces de curăţare a portofoliului românesc de activele neperformante şi concentrare pe clădiri de birouri, proces pentru care are nevoie de lichidităţi.
Ultimele două active de retail cu care GTC a rămas în România se confruntă cu un grad mare de neocupare şi cu o scădere constantă a veniturilor. Investitorul a încasat din închirierea Galleria Arad şi Piatra Neamţ în primele trei luni ale acestui an circa 500.000 euro, cu 41% sub nivelul înregistrat în primul trimestru din 2015, potrivit ultimului raport financiar al companiei. Din acest motiv cele două active sunt scoase la vânzare.
Pe parcursul ultimilor ani, GTC a reuşit să vândă în pierdere mallurile Galleria Suceava şi Buzău, în încercarea de a lichida activele cu probleme. Compania a vândut Galleria Suceava antreprenorului sucevean Costică Tudosă pentru 1 mil. euro, plus 8 mil. euro datorii bancare; iar Galleria Buzău a fost cumpărată de omul de afaceri Liviu Avram.
Schimbare de strategie
Singurul activ generator de venituri pe care compania îl mai deţine în România este complexul de birouri City Gate (foto) din Bucureşti. Până în decembrie anul trecut, GTC deţinea această proprietate în parteneriat cu fondul de investiţii Bluehouse Capital, însă investitorul a răscumpărat participaţia de 41,1% a fondului contra sumei de 18,1 mil. euro.
Mai mult, în luna aprilie a acestui an, compania a cumpărat clădirile de birouri Premium Plaza şi Premium Point, din apropierea Pieţei Victoriei, de la grupul bancar Volksbank. Cele două proprietăţi au fost evaluate la circa 32 mil. euro.
În urma acestor achiziţii valoarea portofoliului local, format din cele trei proprietăţi funcţionale, a ajuns la 178 mil. euro, având o pondere de 16% în întregul portofoliu al GTC.
Încă de la intrarea în acţionariatul companiei a fondului american Lone Star, strategia GTC a fost aceea de lichidare a activelor neperformante, precum centrele comerciale din România, şi concentrarea pe clădiri de birouri amplasate în capitalele ţărilor din regiune.