România nu e Venezuela
Legea supermarketurilor trebuie retrasă!
Domnului Klaus Werner Iohannis, Președinte al României
Tuturor liderilor partidelor politice,
Suntem un grup de cadre didactice, economiști, antreprenori și manageri preocupați de politicile publice care afectează climatul de afaceri și bunăstarea populației.
Având în vedere faptul că proiectul legii care obligă toate supermarketurile să comercializeze produse românești în proporție de 50% a fost adoptat de Camera Deputaților – cameră decizională în acest caz – vă supunem atenţiei următoarele:
Considerăm că prevederile proiectului de lege încalcă cerințele de bază ale economiei de piaţă, liberei inițiative şi concurenţei, așa cum sunt acestea definite şi garantate de art. 135 al Constituţiei României.
Într-o autentică economie de piață, cantitatea şi caracteristicile concrete ale produselor oferite spre vânzare de comercianţi sunt în directă relație cu cererea consumatorilor. Comercianții sunt entităţi private care urmăresc, în general, obţinerea profitului, fapt care îi face să ofere acele produse preferate de consumatori. Faptul că există mai mulți producători şi comercianți care se află în relaţii de concurenţă face ca interesele consumatorilor să fie promovate. În condițiile în care legea obligă comercianţii să schimbe caracteristicile ofertei de produse agroalimentare, libertatea lor de a face afaceri şi de a concura pentru atragerea banilor consumatorilor este grav afectată.
Pe de altă parte, este deplina libertate a consumatorilor ce tip de produse vor să cumpere şi să consume în schimbul banilor lor. În condițiile în care legea schimbă tipul de produse care se găsesc de cumpărat, libertatea de alegere a consumatorilor, specifică economiei de piață concurenţiale este împiedicată. Alegerea indivizilor este înlocuită de alegerea reprezentanților statului.
Acest tip de intervenție în forţă a statului în desfăşurarea afacerilor private, dublată de pedepse dure aplicate firmelor care nu respectă legea sunt specifice economiilor socialiste, conduse centralizat şi cu mână forte de un stat care devine, de multe ori, dictatorial şi corupt.
În practică, atât producătorii şi comercianții, cât şi consumatorii sunt dezavantajaţi de prevederile acestei legi. În măsura în care noua ofertă nu este pe placul consumatorilor, mărfurile se vor altera. Spaţii de depozitare şi expunere mari vor fi dedicate unor mărfuri care nu se vând. Aprovizionarea devine mai laborioasă şi mai scumpă. Toate aceste costuri în creștere se vor reflecta probabil în majorarea preţurilor altor produse, cei afectați în final fiind consumatorii. Legea presupune şi costuri mari de verificare a conformării. Sume mari de la bugetul statului vor merge către agențiile însărcinate cu verificarea respectării legii. Economia României, şi așa impozitată şi birocratizată nu mai are nevoie de angajarea unor noi inspectori care să controleze şi să aplice noi amenzi.
În același timp, atragem atenția asupra ineficienţei unei posibile intenții a iniţiatorilor legii: „educarea” consumatorului pentru alegerea produselor româneşti: pe lângă faptul că implicarea statului în această activitate vine în conflict cu libertatea de alegere neîngrădită consfinţită de Constituție, folosirea banilor obținuți de stat prin impozitarea românilor pentru a-i convinge să cumpere produse româneşti şi deci să avantajeze alți români este o cale ocolită, scumpă şi ineficientă de a promova un greșit înţeles interes național.
În plus, această lege care discriminează între produse „româneşti” şi produse „străine”contravine atât literei cât şi spiritului acquis-ului comunitar, bazat pe egalitatea de tratament a firmelor comunitare, fără a ţine cont de naționalitatea lor. Legea lasă loc la suspiciuni că în spatele acesteia s-ar afla interesele unor grupuri care şi-au dezvoltat afacerile inclusiv cu capital şi materie primă străine sau cu fonduri europene, caz în care pretenția de promovare a produselor româneşti este caraghioasă.
Considerăm că această iniţiativă legislativă nu îşi poate atinge scopurile declarate şi că va avea probabil efecte însemnate contrare intenţiilor legiuitorului.
Prin urmare, având în vedere toate aceste aspecte, vă solicităm, domnule Președinte Klaus Iohannis, să nu promulgaţi propunerile de modificare a Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
De asemenea, doamnelor şi domnilor lideri ai partidelor politice, vă solicităm să retrageți această propunere de lege.