Principalul exportator de petrol din lume are o graniţă de 800 de kilometri cu Irakul, unde insurgenţii din organizaţia "Statul Islamic" şi alţi militanţi sunniţi au preluat controlul mai multor oraşe într-un atac fulger luna trecută.
Regele Abdullah al Arabiei Saudite a ordonat să se ia toate măsurile necesare pentru protejarea ţării împotriva potenţialelor "ameninţări teroriste", a informat agenţia de ştiri saudită SPA.
Postul de televiziune Al-Arabiya, cu sediul în Dubai, a informat pe site-ul său că trupele saudite au ajuns în zona de frontieră după ce militarii irakieni şi-au abandonat poziţiile lăsând neprotejate graniţele saudită şi siriană. Un ofiţer a declarat într-o înregistrare video difuzată de Al-Arabiya, a cărei autenticitate nu a putut fi verificată, că militarii irakieni au primit ordin să se retragă fără o justificare.AGERPRES