În încercarea de a valorifica cererea galopantă de spaţii de retail, Abu Dhabi a deschis deja două centre comerciale în mai puţin de un an şi ameninţă să devină un rival pentru vecinul Dubai.

Atragerea fondurilor este aşteptată să se încheie până la finalul lunii ianuarie, ceea ce ar permite începerea lucrărilor în martie sau aprilie, a declarat o sursă sub protecţia anonimatului pentru publicaţia Arabian Business.

Proiectul denumit The District va fi dezvoltat de TDIC în parteneriat cu L Real Estate, un fond de investiţii susţinut de celebrul comerciant francez de bunuri de lux Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH). Anul trecut, compania de stat spera să obţină o creştere a vânzărilor din retail pe Emiratele Arabe Unite de 5% până la 66 mld. dolari, potrivit companiei de consultanţă AT Kearney – stimulată de creşterea populaţiei tinere şi de numărul mare de turişti.

„TDIC şi partenerul său sunt în proces de finalizare a structurii de capital pentru mallul The District de pe insula Saadiyat“, a declarat firma ca răspuns la o solicitare Reuters pe tema finanţării proiectului. „Detalii specifice despre finanţare nu vor fi anunţate public decât după încheierea procesului“.

Lucrările de construcţie la acest proiect, care va dispune de peste 550 de magazine întinse pe o suprafaţă închiriabilă de 269.000 mp, sunt programate să se încheie până în 2017. Spre comparaţie, dimensiunea acestui proiect este de peste trei ori mai mare decât a AFI Palace Cotroceni din Bucureşti.

Asemenea altor companii din Emirate, TDIC, care construieşte şi noile muzee Luvru şi Guggenheim din Abu Dhabi, a profitat de ratele scăzute ale dobânzilor pentru a atrage capitaluri noi sau pentru a-şi refinanţa datoriile existente. În iunie, compania a obţinut o finanţare bancară pentru a rambursa obligaţiuni în valoare de 2 mld. dolari, scadente în acest an, şi a anunţat că este în proces de atragere a încă două linii de finanţare în 2014.

Citiţi în revista Capital aflată pe piaţă în această săptămână o analiză despre costurile de întreţinere ale celor mai mari zece malluri din România.