"Astăzi, marţi, 6 septembrie 2016, în cadrul şedinţei de lucru, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură a Camerei Deputaţilor au reanalizat situaţia critică în care se află sectorul transportului rutier, ca urmare a escaladării preţurilor RCA. Deşi, la nivelul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură, au existat consultări, încă de la începutul anului 2016, cu toţi factorii implicaţi, în urma cărora ASF şi-a asumat implementarea unor reglementări menite să remedieze problemele care au condus la creşterea excesivă a tarifelor RCA, constatăm că au trecut mai bine de 6 luni şi toate aceste angajamente nu au fost respectate. Astfel, în încercarea de a mima preocuparea pentru deblocarea situaţiei create, ASF a transmis Parlamentului o informare cu 10 puncte referitoare la normalizarea pieţei RCA', informează documentul citat.
Potrivit acestuia, membrii ASF ar urma să fie audiaţi în prima şedinţă a Comisiei de săptămâna viitoare.
"Luând act de această informare, care din punctul nostru de vedere, nu este altceva decât o tergiversare a situaţiei cu efecte grave asupra economiei naţionale, afectând în aceeaşi măsură şi cetăţeanul de rând, membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au decis convocarea, în prima şedinţă a săptămânii viitoare, a conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), precum şi a asociaţiilor patronale şi profesionale din domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane. Considerăm că această situaţie, care generează inclusiv proteste de stradă ale transportatorilor, afectând activitatea societăţii româneşti în ansamblul său, trebuie să fie rezolvată cât mai urgent", menţionează sursa citată.
De asemenea, într-o postare pe Facebook, deputatul Andreea Paul a anunţat că miercuri, 14 septembrie, conducerea ASF va fi audiată în cadrul Comisiei pentru buget-finanţe.
"Vom audia ASF miercurea viitoare în Camera Deputaţilor. De peste 1 an nu avem răspunsuri la problemele pieţei româneşti RCA, la creşterea galopantă a tarifelor şi am cerut azi audierea conducerii ASF în Comisia de buget şi finanţe în Camera Deputaţilor. Am propus mai multe masuri pentru diminuarea fraudelor şi a daunelor la începutul acestui an, am făcut grupuri tehnice de lucru, ori nu avem niciun semnal concret cu privire la aplicarea lor reală. Vedem doar salturi atipice de preţuri la poliţele RCA, cu diferenţe majore între cei asiguraţi. Solicitarea mea a fost votata şi audierea ASF va avea loc miercurea viitoare", a spus deputatul liberal.
AGERPRES