Alte destinaţii aflate pe agenda de vacanţă a românilor pentru Sărbătorile de iarnă sunt Milano (Italia), Algiers (Algeria), Colombo (Sri Lanka), Dublin (Irlanda), dar şi Gothenburg (Suedia), Hamburg (Germania) sau Helsinki (Finlanda).

Româncele sunt, conform studiului realizat de agenţia de turism online Tripsta, cele responsabile pentru rezervarea călătoriilor din perioada Sărbătorilor de iarnă. Un sfert (25%) din rezervările pentru vacanţele de iarnă realizate prin intermediul acestei agenţii au fost făcute de tineri cu vârsta de 24-30 de ani, pe locurile următoare în topul celor mai multe rezervări fiind persoanele cu vârste cuprinse între 30-35 şi 20-25 de ani (fiecare categorie fiind responsabilă pentru 20% dintre rezervări), urmate de segmentul 35-40 de ani (13%). Românii pleacă în vacanţa de iarnă de obicei în jurul datei de 19 decembrie şi se întorc abia în anul următor, pe 5 ianuarie. Anul acesta, românii şi-au rezervat zborurile pentru vacanţele de Crăciun şi Anul nou cu 9-17 săptămâni înainte de data plecării.

Pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în străinătate, turiştii români au plătit anul acesta un preţ mediu de 261 de euro pentru un bilet de avion, cu patru euro mai puţin decât în 2013 (265 de euro). În 2014, la fel ca şi anul trecut, suma medie (261 de euro) plătită de români pentru un bilet de avion a continuat să fie mai mică decât cea plătită de polonezi (325 euro), greci (371 euro) şi ruşi (389 euro).

AGERPRES