Însă, cel mai recent exemplu este „Construcția autostrăzii Sebeș Turda”, proiect declarat recent, de către Comisia Europeană, ”admisibil spre finanțare”. Bugetul total al proiectului este de 621.519.594,92 euro, adică aproape 9 milioane de euro pe km (8.878.851 euro), de două – trei ori mai mult față de media europeană.
Proiectul presupune construcţia a 70 de km de autostradă, asigurând o legătură directă, rapidă şi sigură între Autostrada A1, Sibiu – Sebeş – Orăştie – Deva – Timişoara – Arad – Nădlac, parte din Coridorul IV Pan-European şi Autostrada A3, Braşov – Făgăraş – Târgu Mureş – Turda – Cluj Napoca – Oradea – Borş, numită şi Autostrada Transilvania.
Bugetul primei faze, transmisă către Comisia Europeană, este de 221.151.841,70 euro. Din această valoare, contribuția din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013 (POST) este de 152.998.942,98 euro.
Faza a doua a proiectului, în valoare totală de aproximativ 400 milioane euro, va fi finanțată în cadrul perioadei de programare 2014-2020.
Ca urmare a declarării admisibilității de către Comisia Europeană, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013 va emite Ordinul privind aprobarea depunerii cererilor de rambursare de către CNADNR SA în cadrul proiectului major.
Acest proiect a fost depus în cadrul Axei Prioritare nr. 1, Domeniul major de intervenție 1.1 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere de-a lungul Axei Prioritare TEN-T 7 şi conectată cu aceasta”.
Perioada aferentă execuției lucrărilor este septembrie 2014 – iunie 2016, conform calendarului estimat privind implementarea proiectului, din cererea de finanțare.