Banca şi-a înteţit acţiunile din România anul acesta. Săptămâna aceasta, instituţia financiară a investit 50 mil. euro în emisiunea de obligaţiuni a investitorului imobiliar Globalworth, companie fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas. Emisiunea de obligaţiuni, în valoare de 550 mil. euro, este cea mai mare realizată până acum de o companie activă în România. Banii obţinuţi vor fi utilizaţi de companie pentru plata unei părţi din datorii şi pentru extinderea activităţii de dezvoltare imobiliară.
BERD a lansat tot săptămâna aceasta un program de finanţare prin intermediul căruia românii vor putea împrumuta în total 100 mil. euro pentru a-şi eficientiza energetic clădirile. Programul pune la dispoziția sectorului rezidenţial şi de afaceri 100 de milioane de euro sub formă de împrumuturi în vederea achiziţionării de echipamente şi materiale care cresc eficienţa energetică a clădirilor din România. (mai multe despre program aici)
În primăvara acestui an, BERD a mai acordat o finanţare de 36,7 mil. euro dezvoltatorului de spaţii de depozitare CTP pentru a extinde parcul logistic Bucharest West de la marginea Capitalei.
Banca nu a făcut mereu plasamente inspirate. Spre exemplu, în 2007 a acordat 80 mil. euro companiei cu capital israelian GTC pentru dezvoltarea unei reţele de centre comerciale la nivel naţional. Investitorul a construit mallurile Galleria din Buzău, Piatra Neamţ, Suceava şi Arad, însă în ultmii ani le-a vândut pe rând cu pierderi masive din cauza lipsei de performanţe.
Tot BERD a finanţat GTC pentru construcţia primelor două clădiri moderne de birouri din Bucureşti. America House şi Europe House, din Piaţa Victoriei, au primit o finanţare totală de 48 mil. euro.
Banca a mai contribuit şi la dezvoltarea Europolis Logistic Park (astăzi P3 Bucharest), cel mai mare parc logistic din ţară, şi a clădirilor de birouri River Place de pe platforma Semănătoarea din Bucureşti.
CITIŢI ŞI CA Immo cumpără participaţiile BERD din clădirile Europe House şi River Place
Primul împrumut acordat de BERD pieţei imobiliar româneşti a fost în 1998. Beneficiarul creditului, firma italiană BPD Property Development, a constuit ceea ce astăzi este cel mai mare parc de afaceri din ţară, platforma IRIDE, amplasată peste drum de staţia de metrou Pipera. Astăzi, parcul este în proprietarea austriecilor de la Immofinanz.
Instituţia de creditare a derulat în România 396 de proiecte cu o investiţie cumulată din partea BERD de 7,4 mld. euro, din care 56% au mers spre sectorul privat.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este deţinută de 65 de ţări de pe cinci continente, precum şi Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii. Principalii acţionari ai băncii sunt Statele Unite ale Americii, Germania, Japonia, Marea Britanie, Italia, Franţa, Rusia, Spania şi Canada.