Potrivit referatului DNA, pe 24 septembrie 2013, procurorul DIICOT Valentin Trif a dispus în dosarul Romgaz sechestru asigurator asupra bunurilor imobile deţinute de Adriean Videanu până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei, inclusiv asupra a 80 de acţiuni deţinute de acesta la SC Titan Mar SA.
Videanu era cercetat în acest dosar alături de alte persoane pentru punerea în pericol a sistemului energetic naţional pe segmentul gazelor naturale.
În perioada următoare, cu ajutorul Alinei Bica, Adriean Videanu a reuşit să înstrăineze acţiunile pe care le deţinea la Titan Mar SA, operaţiune facilitată şi de faptul că, înainte de impunerea sechestrului, fostul ministru al Economiei a făcut demersuri pentru transformarea celor 80 de acţiuni nominative, pe care le deţinea, în acţiuni la purtător.
DNA mai arată că, după ce a fost pus sub acuzare în dosarul Romgaz, Adriean Videanu a făcut mai multe plângeri la DIICOT împotriva instituirii sechestrului, toate fiind însă respinse.
Cu toate acestea, la data de 25 februarie 2014, prin ordonanţa nr.265/II/2/2014, procurorul şef al DIICOT Alina Bica, deşi nu avea competenţa, a admis o plângere depusă de Videanu şi a dispus ridicarea sechestrului pe acţiuni.
"În motivarea soluţiei dispuse în mod abuziv, deoarece numita Bica Alina nu avea competenţa soluţionării acestei plângeri, potrivit normelor de competenţă, a reţinut şi şi-a însuşit afirmaţiile numitului Videanu Adriean – în sensul că nu mai era proprietar al acţiunilor la purtător la data când a fost instituit sechestrul asigurator şi a ridicat măsura asiguratorie, favorizând persoana cercetată", se arată în referatul DNA.
"Probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale şi succesiunea măsurilor dispuse relevă că numai datorită exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu, prin încălcarea flagrantă şi grosolană a normelor de competenţă, de către numita Bica Alina Mihaela, a fost posibilă favorizarea persoanei cercetate Videanu Adriean, care şi-a 'pus la adăpost acţiunile' de o eventuală răspundere pe latură civilă", mai spun procurorii DNA.
SURSA: Agerpres