Ceea ce mulţi considerau a fi o glumă la început s-a dovedit a fi o sursă de îmbogăţire pentru alţii. Moneda virtuală Bitcoin, creată de Satoshi Nakamoto, despre care nimeni nu ştie dacă există sau dacă este un grup, a făcut carieră în întreaga lume, iar acum a atras atenţia mai multor antreprenori români precum Radu Georgescu, Alexandru Lăpuşan sau Horea Vuşcan.
Alexandru Lăpuşan, care conduce compania românească de software Zitec, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, a declarat într-un interviu pentru Capital că va lansa o aplicaţie prin se vor putea face plăţi cu bitcoin. „Aceasta se va folosi de avantajele oferite de moneda virtuală Bitcoin. Ea va fi lansată în SUA, dar sunt convins că va prinde foarte bine şi în România, pentru că este o sursă de bani pentru utilizatori. Ideea este că poţi face bani când nu ai o altă activitate. Nu vobim de sume mari, dar suficient de motivante“, a declarat Lăpuşan.
Radu Georgescu, cel care a creat grupul de firme Gecad şi care a realizat la sfârşitul anului trecut al treilea exit internațional în ultimii 10 ani, este convins că Bitcoin va fi ceva revoluţionar şi că moneda virtuală este doar la început. Deşi iniţial am crezut că este o altă schemă Ponzi şi am râs de această monedă, acum sunt convins că în următorii cinci ani Bitcoin va fi acceptat ca plată şi de băncile tradiţionale. Georgescu a devenit recent preşedintele consiliului de administraţie al companiei Coinzone. Coinzone propune un nou payment gateway global pentru Bitcoin și monede virtuale cu localizare pentru Europa și tările emergente. Compania are operațiuni în Statele Unite și Europa, dar și o puternică prezență în România prin departamentul său de dezvoltare. Recent, Coinzone a anunțat lansarea website-ului pentru noua platformă de plată destinată monedelor virtuale, care precede lansarea oficială a noului payment gateway pentru Bitcoin.
Bitcoin, mai accesibil decât cardul bancar
Un alt antreprenor care pariază pe Bitcoin este Horea Vușcan. Acesta a lansat platforma BTCXchange, care pune în legătură vânzătorii şi cumpărătorii de Bitcoin, în urmă cu şase luni, iar până în prezent suma tranzacţionată este de aproape 1,1 milioane de dolari americani. „Obiectivul BTCXchange este să facă Bitcoin mai accesibil decât cardul bancar. În timp ce comisioanele prin carduri bancare sunt între 2% şi 3%, BTCXchange nu percepe comisioane, deoarece plăţile se fac direct între client şi furnizor, fără interpunerea unor terţi (cum ar fi băncile). „Primele 20 de contracte semnate au 0% comision de schimb, în primii doi ani de la semnare, iar apoi va fi o taxă de 0,01%“, declară fondatorul BTCXchange. Platforma are deja 2.000 de utilizatori. Vuşcan a anunţat că s-a început deja construirea unui automat de Bitcoin şi îşi doreşte ca în 2015 să implementeze un astfel de automat în fiecare mare oraş din România.
Ce se ascunde în spatele Bitcoin
Bitcoin este o monedă virtuală. Aceste monede sunt descentralizate şi anonime, adică nu există o entitate legală care să deţină sistemul şi nici nu sunt tipărite sau generate de vreo ţară. Monedele Bitcoin se bazează pe web şi pe crearea prin reţele de tip peer-to-peer (de la utilizator la utilizator). Bitcoin poate fi comparat cu o marfă virtuală.
Cum se obţin Bitcoini? Tot ce ai nevoie este un computer care să lucreze pentru tine şi să mineze după această marfă valoroasă. Bitcoinii nu sunt altceva decât numere formate din 64 de cifre. Instalând un program în computerul tău, poţi să îţi pui computerul să rezolve câteva puzzle-uri complexe şi să genereze aceste numere de 64 de cifre. Odată ce computerul tău generează un astfel de număr, vei obţine Bitcoini. Pentru rezolvarea acestor puzzle-uri super complexe este nevoie de o foarte multă putere de calcul. Pe măsură ce numărul monedelor puse în circulaţie creşte, aceste puzzle-uri devin şi mai complexe, crescând costul puterii de procesare necesare generării lor şi prin asta stabilind un anumit nivel de preţ. Masa monetară este în prezent de circa 11 milioane de unităţi în circulaţie şi va ajunge până în 2130 la 21 milioane de unităţi, după care se va opri, oferta fiind limitată. Tocmai această ofertă limitată îi creşte şi mai mult valoarea. Un Bitcoin valorează în prezent 609 dolari.