Potrivit meteorologilor, sâmbătă, în Capitală şi în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi, Brăila, Vaslui şi Iaşi, precum şi în zona joasă de relief a judeţelor Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău şi Neamţ, se vor înregistra temperaturi maxime extreme comparabile cu recordurile absolute ale perioadei, situate frecvent între 38 şi 41 de grade, iar în sudul Olteniei şi al Munteniei valorile termice vor urca spre 42-44 de grade.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa frecvent, după-amiaza, între 82 şi 84 de unităţi, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat
Sfaturi pe timp de caniculă
În primul rând trebuie evitată deplasarea la orele când este foarte cald. Cei care nu au cum să scape de soarele puternic sau lucrează în medii deschise trebuie să fie și mai atenți.
Ajută mult purtarea unor haine lejere, subţiri, deschise la culoare, dar și a pălăriilor şi ochelarilor de soare. Este obligatoriu ca, în timpul deplasării, să aveți apă de băut la dumneavoastră. Pentru a putea face față căldurii, e bine să faceți pauze dese, în locuri umbrite.
Ce bem și ce mâncăm
Pe caniculă este recomandată o dietă ușoară: legume și fructe, dar acestea trebuie să aibă o cantitate scăzută de zaharuri, iaurturi degresate și supe reci. De asemenea, medicii susțin că este bine să se bea doar apă plată sau ceaiuri din fructe, la temperatura camerei. Nu este recomandat consumul de cafea, ceai negru sau verde sau de băuturi carbogazoase. Bineînțeles, alcoolul, în orice cantitate, este interzis.
Dacă resimțiți efectele căldurii, este obligatoriu un repaos de câteva ore. Dacă manifestările nu dispar, mergeți la doctor sau sunaţi la 112.