Misiunea va fi condusă din partea FMI de Andrea Schaechter, iar din partea CE de Istvan Szekely.
'Misiunea este una dedicată strict proiectului legii bugetului, nu reprezintă o misiune de evaluare a angajamentelor pe care ţara noastră şi le-a asumat în faţa FMI în cadrul acordului de tip preventiv semnat între partea română şi reprezentanţii creditorilor externi. Ulterior discuţiilor cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale, proiectul legii bugetului pentru anul viitor va fi supus dezbaterii publice şi transmis Guvernului spre aprobare', se precizează în comunicatul citat.
Preşedintele Traian Băsescu a făcut miercuri apel la Guvern să prezinte proiectul de buget pe 2015 cât mai curând, arătând că acesta este o prioritate majoră.
"Fac un apel la Guvern, faptul că prim-ministrul nu e în Bucureşti nu e o scuză. Ministerele, împreună cu Ministerul de finanţe, pot pregăti şi pune la dispoziţia publicului proiectul de buget. În spaţiul public sunt discuţii extrem de consistente legate de creşterea taxelor, alocările bugetare, pentru investiţii pentru proiecte culturale, de mediu, sunt lucruri extrem de imprtante", a spus el.
"Cer în mod expres ca Guvernul să fie în măsură ca în cel mai scurt timp să prezinte proiectul de buget", a mai spus Traian Băsescu.
Potrivit preşedintelui, firmele nu îşi pot proiecta anul 2015 fără să aibă o imagine a bugetului şi a Codului Fiscal. "Fac apel la Guvern, inclusiv la viceprim-ministrul Gabriel Oprea, care gestionează zilele acestea problemele curente, aşa cum apare în Monitorul Oficial, la accelerarea procesului de pregătire a proiectului de buget pe 2015 şi punerea cât mai rapidă în dezbatere a acestui proiect", a mai spus şeful statului.
Declaraţia lui Traian Băsescu vine după cea a preşedintelui ales, Klaus Iohannis, care a declarat, la prima conferinţă după alegeri: "Invit Guvernul să poftească în Parlament cu bugetul pentru 2015, cu cât mai repede cu atât mai bine".
Premierul Victor Ponta a cerut, marţi, membrilor Cabinetului să pregătească proiectul de buget pentru anul 2015 până la sosirea delegaţiei Comisiei Europene, FMI şi Băncii Mondiale în România. "Vreau să ne facem treaba în continuare, cât timp avem sprijinul Parlamentului, se aşteaptă să îndeplinim ceea ce este în fişa postului. O să vă rog, până la sosirea delegaţiei Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, să pregătiţi bugetul pe 2015. Deci, fiecare ministru vorbeşte cu Finanţele şi, după aceea, pentru măsuri speciale luăm decizia politică în cadrul coaliţiei şi în cadrul Guvernului", a transmis prim-ministrul în cadrul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.