Atunci când pornești cu un plan de business desenat „ca la carte“, în care ți-ai pus toată priceperea și energia, nimeni și nimic nu îți va sta în cale. Asta se poate spune despre Daniel Anton, un tânăr antreprenor care este sigur că „dacă vrei ceva bine făcut, trebuie să îl faci cu mâna ta“. Prin urmare, atunci când pornești un business, acesta trebuie să fie soluția unei nevoi existente căreia îi găsești rezolvare.
Povestea profitului
După ce a observat dificultățile doamnelor în a-și găsi perechea de pantofi potrivită ținutei lor, Daniel Anton a identificat o oportunitate în dezvolarea unui magazin de pantofi customizabil. Prin urmare, le oferă clientelor posibilitatea de a-și crea singure pantoful dorit. Ele își aleg culorile, texturile și înălțimea tocului, iar tânărul antreprenor are grijă ca ceea ce rezultă să fie de cea mai bună calitate. De altfel, Daniel Anton spune că atunci când o femeie își alege încălțămintea, aceasta trebuie să fie în primul rând comodă: trebuie să-i permită să rămână încălțată timp de zece ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Cu toate acestea, subliniază Daniel Anton, femeile nu sunt dispuse, și nici nu trebuie să fie, să facă compromisuri în ceea ce privește esteticul.
Daniel Anton a început cu o pagină de facebook și un site, iar în prezent deține un showroom în Piața Victoriei, în care, zilnic, în jur de 20 de femei își creează încălțămintea după propriul stil. Produsele Prestige, brandul dezvoltat de antreprenor, sunt din categoria premium, așa că asta necesită o perioadă mai mare de timp pentru a fi realizate, iar prețul este pe măsură. Mai precis, o pereche de pantofi este realizată în 10 zile, iar prețurile pornesc de la 239 de lei și ajung până la 450 de lei. Valoarea medie a unei perechi de pantofi vândute de Daniel Anton este de 300 de lei. Conform spuselor sale, industria creativă pe plan local se dezvoltă spectaculos, iar la creativitate, România este printre țările fruntașe în clasamentele europene.
Despre piața în care activează, tânărul spune că există un loc pentru fiecare. Strategia lui de vânzări este simplă: o clientă mulțumită îți aduce multe alte cliente. Prin urmare, cele mai multe vânzări le are datorită recomandărilor. „O femeie cheltuie cu 100% mai mult anual pe o pereche de pantofi față de un bărbat, arată datele statistice. Anul trecut, în România s-au vândut 2,5 perechi de pantofi pe cap de locuitor, astfel că business-ul pe care l-am ales are sustenabilitate în viitor“, explică Daniel Anton.
Pe termen scurt, antreprenorul și-a propus să deschidă încă două magazine până la finele lui 2017, un magazin în Băneasa Shopping Center și unul în Afi Palace Cotroceni. Pentru ambele, Daniel Anton are în vedere un buget de 60 de mii de euro.
O femeie cheltuie cu 100% mai mult anual pe o pereche de pantofi față de un bărbat, arată datele statistice. Anul trecut, în România s-au vândut 2,5 perechi de pantofi pe cap de locuitor, astfel că business-ul pe care l-am ales are sustenabilitate în viitor. Daniel Anton, antreprenor