De la 1 aprilie 2016, fosta locuinţă privată a familiei Ceauşescu, din cartierul bucureştean Primăverii, a fost deschisă publicului către vizitare, pentru prima dată în cei 27 de ani de la Revoluţie. Denumită iniţial de către RA-APPS, administratorul în numele statului al imobilului, Expoziţia permanentă Palatul Primăverii, apoi, din acest an, Expoziţia Casa Ceauşescu, locuinţa fostului preşedinte al României Comuniste este ultimul obiectiv turistic major deschis în Bucureşti. Şi unul dintre cele mai apreciate, mai ales dacă ne uităm pe lista lucrurilor de „bifat“ în Bucureşti pe Trip Advisor, cel mai mare portal de recenzii turistice din lume, unde Casa Ceauşescu ocupă poziţia a şaptea. Are şi de ce având în vedere sonoritatea numelui, atât pentru români, cât şi pentru străini.
În vremea comunismului, reşedinţa constituia „Obiectivul 0“ în materie de siguranță pentru Securitate, accesul în toată zona fiind interzis pentru oamenii obişnuiţi. Dar şi pentru vizitatorii străini, numele Ceauşescu are o sonoritate aparte. Regimul său era cunoscut în Vest pentru brutalitate încă de dinainte de ’89 iar imaginile cu Revoluţia şi execuţia cuplului prezidenţial au făcut înconjurul lumii. De altfel, în topul brand-urilor româneşti cunoscute internaţional, Ceauşescu este pe locul doi, după Dracula.
Imobilul din Primăverii, numărul 50, a fost folosit de statul român, până în 2016, drept casă de protocol pentru oaspeţi importanţi. Guvernul tehnocrat, condus de Dacian Cioloş, a decis să schimbe destinaţia imobilului într-una turistică.
Muzeul are circa 80 de camere, din care vizitabile sunt 50, şi o suprafaţă de aproximativ 3.600 de metri pătraţi. Are un stil eclectic, de fapt o adunătură de stiluri, Ceauşescu sugerând constructorilor şi decoratorilor casei să includă diferite modele arhitectonice şi de design pe care le obervase în decursul multor vizite din străinătate. Toate obiectele din interior sunt originale, de pe timpul Ceauşeştilor, casa adăpostind şi cadouri preţioase primite de cuplul prezidenţial de la diverşi lideri ai altor state. Printre acestea, tapiserii fraceze vechi de 500 de ani, de la Charles de Gaulle, sau vase antice chinezeşti primite de la Mao Zedong.
Mobila din casă a fost realizată fie la fabrica din Târgu – Mureş, fie la Ion Heliade Rădulescu din Pipera, fiind folosit lemn nobil precum nucul, mahonul sau părul african. Marmura din casa este de Ruşchiţa sau Alun, concurând pe deplin celebra marmură de Carrara, candelabrele sunt de Mediaş, Boemia sau Murano. Covoarele sunt fie persane, cadou de la şahinşahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi, fie româneşti, de Cisnădie. Există şi o colecţie impresionantă de picturi, cele mai multe dintre ele fiind semnate de pictori români precum George Baron Lowendal, Pan Ioanid, Octav Băncilă, Camil Ressu ori Dumitru Ghiaţă.
Atracţii
Dressing-ul casei adăposteşte sute de haine rămase de la Nicolae şi Elena, inclusiv celebrul lui costum pentru vizite de lucru croit în stil nord-coreean.
Atracţiile principale sunt cinematograful, unde Nicolae şi Elena vizionau filme americane poliţiste ori cu gangsteri, apartamentul Zoiei Ceauşescu, o copie fidelă a apartamentului Mariei Antoinette de la Versailles, Baia de Aur, unde totul este poleit cu metal prețios (nu aur masiv, aşa cum era legenda propagată la Revoluţie), zona de Spa, cu tot felul de dispozitive folosite în scop terapeutic de cuplul prezindenţial, Piscina, decorată cu un mozaic uriaş, format din un milion de piese, reprezentând întreg Universul, şi Grădina Interioară, care are şi nouă păuni, urmaşii celor originali ai lui Ceauşescu.
Tarifele stabilite de RA – APPS pentru vizitarea locuinţei sunt de 30 de lei de persoană, pentru ghidaj în limba română, 45 de lei în limbă străină. Există discount-uri pentru pensionari, elevi şi studenţi. De asemenea, există şi posibilitatea organizării unui Tur Privat, unde vizitatorii au posibilitatea de a vedea, în plus, Camera Scorniceşti – favorita dictatorului, buncărul, Tunelul Albastru din subteran şi Galeria cu Portrete Omagiale. Preţul acestui tur este de 200 de lei, indiferent de limba folosită pentru ghidaj.
Potrivit informaţiilor oferite de RA – APPS, de la deschidere, peste 60.000 de vizitatori au trecut porţile Casei. Circa 70% dintre aceştia sunt străini. Obiectivul este deschis de miercuri până duminică, în intervalul 10.00 – 17.00. Datorită interesului mare pe care obiectivul îl are printre turişti, programările pentru vizită sunt de dorit, dar nu obligatorii.