“Românii mănâncă aproape o jumătate de miliard de mici pe an, iar în ziua de 1 Mai consumă 30 de milioane de mici. Aceştia puşi cap la cap formează un lanţ care ar uni Bucureşti de Munchen, în patria produselor din carne, adică 1.500 de km distanţă”, a declarat Alex Jurconi, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, la conferinţă privind reducerea TVA la carne, organizată într-un cadru natural, la picnic, la un grătar cu mici.
Prin urmare, impactul acestui produs în alimentaţia românilor este semnificativ, notează Agerpres. “Vrem să arătăm ce înseamnă micul ca şi instituţie ca şi element cultural în alimentaţia românilor. Întotdeauna la un astfel de eveniment unde sunt producători, procesatori şi consumatori exista permanent un invitat pe care nu-l sesizăm, iar acest invitat este statul. Acesta, până să fi mâncat românii micii de pe grătar, este plătit deja cu o cincime din micii cu TVA 24%, respectiv din 20 de mici, patru zboară în geanta statului. Dacă TVA ar fi 5% ar rămâne cu trei mici pe grătar în plus, adică am da doar unul statului”.
Potrivit datelor furnizate Pro Agro, în România anual se consumă între 20.000 şi 25.000 de tone de mici. Asta înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, anual. Calculele federaţiei arată că, dacă am pune cap la cap toţi aceşti mici, “am ajunge până la lună şi ne-ar mai rămâne să facem înconjurul pământului, de două ori”.
Dacă luăm în calcul populaţia activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, conform datelor INS, iar populaţia activă reprezintă 11,01 milioane şi este cuprinsă între 20 şi 55 ani.
Consumul de mici creşte considerabil pe tot parcusul verii, iar apogeul vânzărilor îl reprezintă minivacanţa de 1 Mai, când pe parcursul a 2-3 zile se consumă peste 1.500 de tone de mici, informează Agerpres. Asta înseamnă că pe grătare “sfârâie”, de 1 Mai, 30 de milioane de mici, peste 7% din cantitatea consumată într-un an întreg. Într-o singura zi un român mănâncă mici cât pentru o lună.
De 1 Mai un român consumă, în medie, trei mici cu TVA 24%, dar dacă această taxă ar de 5%, cu acelaşi buget un român şi-ar putea permite să cumpere patru mici.