Apreciat de unii ca o adevărată revoluție în materie de impozite și taxe, criticat de alții pe motivul lipsei de sustenabilitate a fluxurilor viitoare de venituri bugetare, noua legislație fiscală a fost analizată preponderent raportat la viziunea diminuării în sine doar a cotelor de impozitare, fără a se avea în vedere acele elemente care pot reprezenta sau nu o nouă abordare pe fond a opticii și viziunii fiscale.

Tocmai de aceea, în cele ce urmează, ne-am propus o prezentare obiectivă – având în vedere constrângerile de spațiu ale expunerii – a punctelor forte și a celor mai puțin reușite la nivelul impozitării profiturilor firmelor, abordate atât prin prisma impactului lor în practica de zi cu zi, cât și a relevanței noutăților pe care le aduce în materie de optică și abordare fiscală.

Lecturând forma aflată în prezent în dezbatere publică a proiectului de Cod fiscal, primul lucru care iese în evidență este diminuarea cotei de impozitare a profitului de la 16% la 14% (chiar dacă începând cu 1 ianuarie 2019) și, mai ales, eliminarea impozitului pe dividende (începând chiar cu 1 ianuarie 2016). Dincolo de această reducere a sarcinii fiscale – să recunoaștem, cu o perspectivă temporală destul de îndepărtată, dacă avem în vedere data de 1 ianuarie 2019 –, sunt aduse și câteva modificări pe fond asupra modului de așezare și de percepere a impozitului pe profit.

În primul rând, este redefinită categoria veniturilor neimpozabile ale unei firme, în sensul că dividendele primite de la o altă persoană juridică română se vor include în această categorie, indiferent de îndeplinirea cumulativă sau nu a celor două criterii anterioare privind ponderea (de 10%) și perioada de deținere (de minim un an) a titlurilor de participare deținute la distribuitorul dividendelor. O măsură corectă, care pune de acord regimul fiscal de impozitare a dividendelor, indiferent de calitatea beneficiarului acestora – respectiv, persoană fizică sau juridică rezidentă.

Pachetele salariale, mai puțin avantajoase fiscal

Se elimină limitele de deductibilitate fiscală în cazul cheltuielilor efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative (respectiv echivalentul în lei a 400 euro/an/ participant) sau cu primele de asigurare voluntară de sănătate (respectiv echivalentul în lei a 400 euro/an/ participant). Pe de altă parte, e adevărat că suma care depășește echivalentul în lei a 650 euro/an/ participant (cumulat pentru cele două categorii de cheltuieli) urmează a se include și impozita corespunzător ca venit salarial al angajatului – nu doar ca bază de calcul al impozitului pe venit (ca în prezent), ci și a contribuțiilor sociale obligatorii.

Având în vedere nivelul costurilor fiscale salariale, în special la nivelul contribuțiilor sociale obligatorii (chiar plafonate, de la 1 ianuarie 2016, la baza lunară de calcul privind echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut), apreciem că, pe fond, scade posibilitatea optimizării fiscale a remunerării salariaților prin așa numitul pachet salarial.

În al treilea rând, crește posibilitatea permisivității deductibilității fiscale în cazul cheltuielilor de protocol (prin propunerea ca bază de calcul a profitului contabil, înainte de determinarea impozitului pe profit și nu după, ca în prezent) și de sponsorizare (raportat doar la creșterea procentului din cifra de afaceri de la 0,3% la 0,5%, și doar în  condițiile în care minimum 30% din cheltuielile cu sponsorizarea/mecenat/acordarea de burse private sunt efectuate către federațiile sportive naționale). O măsură corectă, ceva mai mult decât în prezent, dar fără a fi spectaculoasă.

În fine, putem aduce în discuție și alte două măsuri în sprijinul contribuabililor, care însă țin mai mult de bun simț și de realitățile de zi cu zi, dar de la care nu putem aștepta mari efecte în modificarea comportamentului fiscal al acestora:

posibilitatea deductibilității fiscale a pierderilor din creanțe, corelată cu faptul dacă acestea sunt sau nu acoperite de contracte de asigurare;

în cazul derulării unui contract de leasing pentru autoturisme, regula generală de deductibilitate parțială de 50% este incidentă în raport de valoarea pierderii nete din diferenţe de curs valutar, înregistrată în perioada fiscală pentru care se efectuează calculul impozitului pe profit.  

Trebuie să remarcăm și o evoluție favorabilă din punctul de vedere al procedurii fiscale, un pas ce ajută contribuabilii când sunt identificate erori la calculul impozitului pe profit. Astfel, dacă în perioada curentă contribuabilul identifică erori – și ne referim la cele involuntare, normale, nu la fraude – acestea vor fi corectate pe seama impozitului pe profit din anul în curs, nu pe seama modificării calculelor și declarațiilor aferente perioadei anterioare, așa cum se procedează acum. Dacă aceste erori sunt semnificative, contribuabilul trebuie să recalculeze impozitul pe profit aferent perioadelor anterioare, ocazie cu care va plăti dobânzi și penalități în cazul majorării impozitului de plată.

Concluzia? La nivelul impozitului pe profit, se oferă o perspectivă destul de îndepărtată (și, implicit, incertă) a unei diminuări ipotetice a sarcinii fiscale (de la 16% la 14%). În rest, câteva mici retușuri, timide, desigur salutare și binevenite, în favoarea contribuabililor, dar doar punctuale, nu în formă structurată, agregată și în nici un caz în măsură de a le aprecia ca o nouă optică de abordare a impozitării profiturilor companiilor. Nu ne rămâne decât să sperăm că, pe următorii patru ani, cota unică să rămână efectiv de 16% și să nu asistăm la o creștere mascată a acesteia – așa cum s-a întâmplat constant în ultimii zece ani – prin limitarea permanentă a admiterii la deductibilitatea fiscală a unor cheltuieli ale firmelor.