Astfel, în vechea reglementare, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, infracţiune prevăzută de art. 271 din vechiul Cod penal, putea fi săvârşită prin împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti prin ameninţare (caz în care pedeapsa era închisoarea de la șase luni la trei ani) sau violenţă (caz în care pedeapsa era închisoarea de la unu la cinci ani) faţă de organul de executare. Infracţiunea putea consta şi în fapta de a împiedica o persoană de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, pedeapsa aplicabilă fiind închisoarea de la trei luni la doi ani sau amenda. Dacă fapta menţionată anterior era săvârşită prin ameninţare, pedeapsa era închisoarea de la șase luni la trei ani, iar dacă fapta a fost săvârşită prin violenţă, pedeapsa era închisoarea de la unu la cinci ani. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti putea fi săvârşită şi prin sustragerea de la executarea anumitor măsuri de siguranţă – cele prevăzute în art. 112 lit. c), d) şi g) din vechiul Cod penal -, pedeapsa fiind închisoarea de la o lună la trei luni sau amenda, ori prin neexecutarea, cu rea-credinţă, a pedepselor complementare aplicate firmelor – cele prevăzute de art. 714 şi art. 715 alin. (2) din vechiul Cod penal-, pedeapsa, în acest caz, fiind închisoarea de la trei luni la un an sau amenda.
Actuala reglementare
La momentul actual, infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art. 287 din noul Cod penal, este pedepsită cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă şi poate fi săvârşită prin: a) împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare; b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care este obligat să îndeplinească un anumit act; c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii; d) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat; e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către persoana interesată; f) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor; g) împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea. În ceea ce priveşte faptele menţionate la lit. d) – g), acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. După cum se poate observa, textul de incriminare a suferit modificări substanţiale. În primul rând, legiuitorul a „eliminat“ din infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti faptele care vizează nerespectarea măsurilor de siguranţă şi a pedepselor complementare, care constituie, în Codul penal în vigoare, infracţiunea de nerespectare a sancţiunilor penale (art. 288), iar nu infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
În al doilea rând, legiuitorul român a preluat anumite forme de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti care beneficiau de o reglementare distinctă în legislaţia penală specială, care sunt incriminate astăzi de art. 287 din noul Cod penal [i.e. (i) neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat era prevăzută de art. 262 din Codul muncii; (ii) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către persoana interesată era prevăzută de art. 261 din Codul muncii; (iii) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea pensiilor era prevăzută de art. 56 alin. (6) din Legea nr. 188/2000]. În al treilea rând, legiuitorul a prevăzut şi noi modalităţi de comitere a faptei. În al patrulea rând, împotrivirea la executare, în actuala reglementare, nu mai trebuie să fie săvârşită prin ameninţare sau violenţă, ci poate fi săvârşită prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare, prevedere care ridică unele probleme privitoare la definirea conţinutului noţiunii de „rezistenţă faţă de organul de executare“ şi a liniei peste care această „rezistenţa“ poate primi conotaţii de natură penală.
Nu în ultimul rând, fapta de împiedicare a unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti poate fi săvârşită doar de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea, dispoziţiile legale vizând opozabilitatea inter partes a hotărârii judecătoreşti, iar nu opozabilitatea era omnes.
Alexandru MOLDOVEANU, Avocat de drept penal în cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii
