Cea mai mare uniune sindicală a polițiștilor new-yorkezi, Patrolmen's Benevolent Association, a cerut membrilor săi să nu mai facă arestări decât dacă sunt “absolut necesare”, potrivit New York Post. „Greva” a fost propusă într-un context de tensiuni între polițiști și primarul Bill de Blasio apărute pe fondul cazului Eric Garner, mort în arestul poliției unde se afla reținut pentru infracțiune fără violență (vânzarea de țigări netimbrate), și a uciderii a doi polițiști, cazuri în care NYPD consideră că nu s-a bucurat de susținerea cuvenită.

Decizia a avut drept consecință reducerea arestărilor pentru fapte “ușoare” cu 66% în săptămâna care a început de 22 decembrie, comparativ cu perioada similară din 2013. Reținerile pentru încălcări ale regulilor rutiere au scăzut cu 94%, de la 10.069 la 587, iar cele pentru ofense precum consumul de alcool sau urinatul în public au coborât, de asemenea, cu 94%, de la 4.831 la doar 300. Chiar și încălcarea regulilor privind parcarea vehiculelor a fost sancționată în mult mai puține cazuri (reducere de 92%, de la 14.699 anul trecut, la 1.241)

Foarte mult s-au împuținat și arestările legate de consumul de droguri făcute de Biroul pentru Controlul Criminalității Organizate din NYPD – cu 84%, de la 382 la 63, în condițiile în care acestea oricum se diminuaseră cu 61% în ultimul an, ca urmare a tratamentului mult mai permisiv aplicat consumului de marijuana. Acesta a devenit legal în multe state americane, iar polițiștii NYPD au renunțat în ultimul an să mai facă arestări pentru posesia unor cantități mici.

Efectele “grevei” arestărilor au fost intens dezbătute în media americane,  arătând că nu întotdeauna calitatea activității poliției crește odată cu cantitatea arestărilor sau a altor acțiuni întreprinse. În special formularea uniunii sindicale a polițiștilor , care a recomandat să nu se facă decât arestări “absolut necesare”, a ridicat întrebarea: Câte arestări nenecesare au fost făcute până acum de NYPD?

Programul controversat susținut de fostul primar al New Yorkului, Michael Bloomberg, care a permis polițiștilor să facă numeroase arestări fără mandat pe stradă, a fost întrerupt de actualul primar, De Blasio, deși rezultatele păreau bune (numărul de incidente scăzuse de la 685.724, în 2011, la 38.456 în primele trei trimestre din 2014). După întreruperea acestor practici, ar fi fost de așteptat ca rata criminalității să crească, lucru care, însă, nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, scade în continuare, omorurile împuținându-se cu 7%, iar tâlhăriile cu 14% față de 2013.

Cu mai puțină activitate în zona încălcărilor minore ale legii, care au consecințe mai puțin grave asupra vieții și proprietății oamenilor (consum de droguri sau de alcool, mici acte de vandalism, etc, de care se fac vinovați de regulă tinerii sau persoanele sărace), polițiștii pot aloca mai multe resurse și se pot concentra mai bine asupra infracțiunilor săvârșite cu violență.