Fiică a generalului Ştefan Guşă, fost şef al Marelui Stat Major al Armatei şi personaj-cheie în evenimentele din decembrie 1989, Veronica Guşă de Drăgan s-a căsătorit în 1995 cu Iosif Constantin Drăgan, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România, fondatorul Butan Gas, care avea la acea vreme 78 ani. În 2001, Drăgan a cedat conducerea operaţiunilor grupului soţiei sale, care a devenit preşedinte executiv al ButanGas. După decesul soţului ei, în 2008, Veronica Guşă de Drăgan a devenit cea mai bogată femeie din România, având de administrat o avere de peste un miliard de dolari, care s-a redus la mai puţin de un sfert în prezent. La un an de la decesul soţului, tot businessul de familie a fost mutat într-o nouă structură – Veroniki Holding SpA .
Astfel, pe lângă Butan Gas (grup industrial cu activităţi în Italia, Albania, Serbia, Grecia, Bulgaria şi România şi o cifră de afaceri a Butan Gas România estimată la circa 70 de mil. de euro), din grup face parte acum şi Romconstruct Top, companie achiziţionată pentru dezvoltarea unui parc eolian în Siliştea, Constanţa.
Proiectul implementat acolo în urma unei investiţii de circa 44 de milioane de euro ocupă o suprafaţă de 41 de hectare şi a fost finalizat în 2011. Veronica Guşă de Drăgan locuieşte în prezent în Palma de Mallorca (Spania) alături de cei patru copii şi conduce o maşina hibrid de lux.