"În România am dezvoltat câteva centre comerciale şi ne uităm să ne întoarcem pe această piaţă. Bucureştiul este un oraş atractiv şi în prezent căutăm dezvoltări de nişă aici", a declarat Tomasz Lisiecki, chief development officer TriGranit Development Corporation, citat de publicaţia propertyeu.info.
În acelaşi timp, Lisiecki a precizat că dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, în Polonia este cel mai uşor să începi noi dezvoltări, deoarece există posibilităţi de a vinde active imobiliare, multe fonduri germane fiind interesate să cumpere proiecte de retail pe această piaţă, existând de asemenea şi capital autohoton.
Pe de altă parte, despre Ungaria reprezentantul TriGranit spune că deşi recentele modificări legislative din domeniul bancar fac dificile atât dezvoltarea, cât şi atragerea de fonduri pentru astfel de proiecte, piaţa de retail este în creştere şi oferă multe active bune de vânzare.
Grupul Demján, controlat tot de cei doi milionari, a preluat anul trecut controlul centrului comercial Atrium Center din Arad şi a încheiat un acord cu TriGranit pentru asigurarea administrării mallului.
Prin această tranzacţie grupul TriGranit şi-a reactivat operaţiunile de pe piaţa românească, în care a investit până acum peste 250 mil. euro, după o pauză de câţiva ani în care şi-au blocat proiectele locale.
Centrul comercial Atrium Center a fost dezvoltat de fondul de investiţii Carpathian, entitate apărută după falimentarea companiei-mamă Dawnay, Day Carpathian, în parteneriat cu un grup de investitori israelieni reprezentanţi de Michael Israeli şi a fost inaugurat în martie 2010. Carpathian, care deţinea 75% din centrul comercial, a decis retragerea din proiect imediat după finalizarea lucrărilor. În urma acestei mişcări, jumătate din compania prin intermediul căreia a fost dezvoltat Atrium Center Arad a fost cumpărată de firma de construcţii Aracdom, parte a grupului TriGranit, pentru 6 mil. euro, iar cealaltă jumătate de Michael Israelii şi partenerii săi. Pe lângă preţul de achiziţie, cei doi parteneri s-au angajat să susţină şi rambursarea unui credit în valoare de 59 mil. euro obţinut de la MKB Bank, utilizat pentru construcţia centrului comercial. Investiţia în acest proiect s-a ridicat la peste 70 mil. euro.
Practic, trecerea Atrium Center Arad în portofoliul lui Demján a însemnat achiziţia participaţiei deţinute de grupul coordonat de Michael Israeli. În urma preluării mallului, contractul de administrare a proprietăţii a fost încrediţat firmei TriGranit Management Corporation (TGM).
Atrium Center are o suprafaţă de 29.500 mp închiriabili împărţiţi pe trei nivele. Chiriaşii mallului sunt structuraţi în 150 de magazine, plus un cinema cu zece ecrane operat de Cinema City. Centrul comercial este construit pe strada Aurel Vlaicu, pe care au fost anunţate alte trei malluri înainte de criză. Peste drum de Atrium, AFI Europe deţine un teren de 8 ha pe care a anunţat că va construi nişte unităţi de retail complementare mallului Atrium Center şi legate de acesta printr-o pasarelă. AFI a anunţat încă de anul trecut că a obţinut autorizaţia de construire pentru prima parte a proiectului, dar încă nu a demarat lucrările. Israelienii au anunţat în primă fază dezvoltarea unui hipermarket şi a unui magazin de tip „do-it-yourself“, în suprafaţă de 9.000 mp fiecare, şi unităţi suplimentare de retail cu suprafeţe cuprinse între 1.000 şi 2.000 mp, toate întinse pe 3,5 ha de teren. Parcul de retail va avea formă de U şi va dispune la finalizare de o suprafaţă totală de închiriere de 32.000 mp şi va fi deservit de 1.000 de locuri de parcare.
TriGranit are în proprietate circa 382 ha de teren la nivel de ţară în oraşe precum Bucureşti, Cluj, Constanţa şi Braşov. Compania a intrat pe piaţa românească prin intermediul lui Arpad Paszkany, patronul CFR Cluj, care le-a pus la dispoziţie o parte din terenurile pe care le au acum în portofoliu. Compania a dezvoltat mallurile Polus Center Cluj şi Maritimo Shopping Center Constanţa, ambele intrate ulterior în portofoliul austriecilor de la Immofinanz, şi ei acţionari în TriGranit. Planurile de expansiune ale dezvoltatorului, care avea programată construcţia unui nou mall în Braşov, au fost oprite odată cu izbucnirea crizei financiare. Compania a mai fost implicată şi în celebrul proiect Esplanada, ce trebuia dezvoltat lângă Biblioteca Naţională într-un Parteneriat Public-Privat. Din cauza problemelor juridice cu terenul, proiectul ce trebuia să înghită un miliard de euro a fost suspendat. Sándor Csányi este cel mai bogat ungur, cu o avere de 500 mil. dolari în 2014, şi mai deţine participaţii la OTP Bank şi compania petrolieră MOL. Sándor Demján a ocupat în 2012 locul patru în topul celor mai bogaţi maghiari, cu o avere estimată la 332 mil. euro. El este fondatorul grupului Demján din care fac parte printre altele companiile TriGranit, Gránit Bank şi Arcadom.