Cele mai mari tranzacţii au fost încheiate în sectoarele industrial şi retail. Exemple notabile sunt vânzarea depozitului Dacia Piteşti către Globalworth pentru un total de 42,5 mil. euro şi tranzacţia dintre Iulius Group şi Atterbury Group prin care Iulian Dascălu a vândut jumătate din mallurile sale Iulius pentru circa 100 mil. euro.

„Valoarea medie a tranzacțiilor a crescut semnificativ în comparație cu anul trecut și estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piața de investiții. Volumul ridicat de tranzacții demonstrează că piața devine mai lichidă, iar investitorii sunt interesați de diversificarea portofoliului. De asemenea, observăm o tendință a investitorilor internaționali de a crea parteneriate cu dezvoltatori locali. Acest dinamism va duce la un volum total al investițiilor de 1 miliard euro în acest an, marcând cel mai bun an pentru această piață din perioada post-criză”, a declarat Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.

CITITI SI Topul celor mai mari tranzacţii imobiliare din acest an

Stocul de spații logistice, către un maxim istoric

Pe piața de spații industriale din zona Capitalei au fost livrați aproximativ 150.000 mp, cu precădere în zonele de vest și de nord și în apropiere de autostrada A1. Cererea a venit din partea sectorului de comerț online, auto și FMCG și a companiilor electro-IT și logistice, care au închiriat spații în principalele parcuri industriale: Network One Distribution – 30.000 mp în CTPark Bucharest West, KLG – 9.755 mp în CTPark Bucharest West, Ikea și Heineken – 8.000, respectiv 6.000 mp în LogIQ Mogoșoaia.

„Luând în considerare activitatea de pe piața industrială de până acum, ne putem aștepta la livrări de aproximativ 250.000 mp în București și încă 100.000 mp în restul țării, până la finalul acestui an. Dezvoltatorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către locații în curs de dezvoltare precum Timișoara, Sibiu, Pitești, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea, Brașov sau Roman”, a menţionat Mihai Pătrulescu.

 

Noi malluri

Sectorul de retail a fost marcat de interesul pentru noi dezvoltări de retail. Deși stocul de spații comerciale a crescut cu doar 30.000 mp, urmând ca încă 150.000 mp să fie livrați până la finalul anului, noile proiecte vor include parcuri de retail în orașele mai mici, respectiv extinderi ale centrelor comerciale existente din orașele mari. De asemenea, nevoia din ce în ce mai mare de servicii și facilități în apropierea locului de muncă va impulsiona dezvoltarea schemelor de retail în noile spații de birouri.

Birouri amânate

În București, stocul de spații de birouri a ajuns la 2,2 milioane mp în urma livrării a 50.000 mp, din care 30.000 mp îi reprezintă primele două clădiri ale proiectului Timpuri Noi Square, dezvoltat de Vastint. Suprafața totală închiriată a însumat 170.000 mp, iar cererea nouă, venită în special din partea firmelor de IT și BPO/SCC, a depășit pragul de 85.000 mp. Cele mai solicitate zone au fost Floreasca-Barbu Văcărescu (45.000 mp închiriați), Piața Victoriei și Centru Vest.

„Din cauza întârzierilor provocate de lipsa forței de muncă și de obținerea avizelor, numeroase proiecte planificate pentru acest an au fost amânate pentru 2018. Astfel, estimăm că doar 90.000 mp vor mai fi livrați până la finalul anului 2017, urmând ca în 2018 să fie livrați aproximativ 300.000 mp de spații de birouri. Infrastructura slabă din polurile deja aglomerate ale Capitalei va determina dezvoltatorii să se concentreze pe alte zone de birouri, precum Bulevardul Expoziției și Centru Vest”, a explicat Mihai Pătrulescu.

În ceea ce privește chiriile, acestea nu au înregistrat fluctuații majore. Pe termen scurt există, însă, premisele pentru creșterea chiriilor în anumite zone, cum ar fi Floreasca-Barbu Văcărescu, pe fondul interesului crescut și al scăderii ratei de neocupare. Orașele secundare precum Cluj-Napopca, Iași sau Timișoara au înregistrat creșteri ale chiriilor cauzate de un nivel al cererii ce depășește oferta.

„Se conturează două tendințe în rândul proprietarilor: cei care dezvoltă rapid și închiriază agresiv și cei care așteaptă momentul potrivit pentru a închiria la prețuri mai mari. Activitatea din piață a dovedit că ambele strategii dau rezultate, astfel că proprietarii cu poziționare pe termen lung se apropie de nivelul de chirie urmărit, în timp ce competiția are clădirile complet ocupate”, conchide Mihai Pătrulescu.