În acest an, salariatul bucureștean mediu va câștiga peste 3.650 de lei pe lună, iar angajații firmelor și instituțiilor din Cluj peste 3.100 de lei lunar. Aproape 3.000 de lei vor încasa cei din Timiș, în timp ce în Ilfov leafa medie netă se va situa la circa 2.850 de lei. Potrivit Comisiei Naționale de Prognoză, la capătul celălalt al clasamentului, cu lefuri între 2.000 și 2.100 de lei, se vor afla cei din Harghita, Brăila, Ialomița, Neamț, Teleorman, Vrancea, Covasna, Bistrița-Năsăud, Buzău și Călărași. De altfel, cu foarte mici excepții, toate județele din sudul și estul țării vor rămâne cu salarii medii sub 2.300 de lei anul acesta. „Media e trasă în sus de numeroșii angajați din IT, de manageri și de bugetarii care au ajuns să ia, în multe cazuri, mai mulți bani decât se câștigă la privat. Mai ales în sănătate și în administrație s-a ajuns la salarii de mii de euro. Însă am auzit și de cazuri în care, pentru că nu mai găsesc oameni, firmele plătesc 3.000 de lei net pentru o casieră la supermarket“, spune Dragoș, manager de dezvoltare al unei companii IT cu peste 100 de salariați.
Nu e nicio surpriză că zonele în care se dau cele mai mari salarii sunt în general cele în care produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor este printre cele mai mari din țară: 12.700 de euro în Cluj, 13.700 de euro în Timiș și 27.200 de euro în București. În frunte mai sunt la acest capitol și Prahova (12.600 de euro) ori Constanța (13.600 de euro pe cap de locuitor). Cele mai slab performante județe sunt, în ordine, Vaslui (4.660 de euro PIB per capita în 2018), Botoșani (5.070), Teleorman (5.800) și Mehedinți (5.850 de euro).
O economie, două fațete
Diferențele dintre regiunile dinamice și cele rămase la coadă se simte, desigur, și din perspectiva investițiilor străine directe (ISD). Dacă în Capitală acestea au totalizat, în perioada 1991-2017, 24,3 miliarde de euro, în Ilfov aproape 3,5 miliarde, în Timiș și Bihor câte 1,3 miliarde, iar în Prahova, Mureș și Brașov câte aproximativ 1,2 miliarde, la polul opus se situează Gorjul, unde soldul ISD este negativ (minus 13 milioane de euro), dar și Vaslui (37 de milioane de euro investiți în mai bine de un sfert de secol), Mehedinți (50 de milioane), Botoșani (52 de milioane), Vrancea (54 de milioane), Brăila (58 de milioane) și Teleorman (76 de milioane de euro). „Cine să investească la noi? Suntem pe frontiera cu Moldova, la 300 de kilometri de București, la vreo 400 de kilometri de portul Constanța și la vreo 600 de granița de vest. Infrastructura e la pământ, iar forța de muncă e fie necalificată, fie îmbătrânită. Suntem condamnați la subdezvoltare“, spune Ioan T., patronul unui magazin din Bârlad.
Nu se miră nimeni, desigur, dacă în județele cu PIB mic, investiții străine rare și salarii mult sub medie și rata șomajului este de câteva ori mai mare decât în județele cu o economie trepidantă. Mai exact, la finele lui aprilie, după cum arată datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, erau fără serviciu, deși și-ar fi dorit să lucreze, 9,1% din populația activă a Teleormanului, 8,9% din cea a Mehedințiului, 8,7% din cea a Vasluiului și 8% a Doljului. De cealaltă parte, rata șomajului era de numai 0,7% în Ilfov, 0,9% în Timiș, 1,3% în Arad, 1,5% în București și 1,6% în Cluj. În aceste din urmă cazuri lipsa de forță de muncă disponibilă a ajuns o problemă majoră pentru angajatori. Unii oferă lefuri mai mari pentru a-i fura de la concurență, iar alții îi atrag de la distanțe din ce în ce mai mari. „Acum un an-doi 90% din muncitori mi-i aduceam din Călărași sau Giurgiu, de la 40-50 de kilometri distanță. Anul acesta am ajuns să fac recrutări prin Olt, la peste 120 de kilometri de București, pentru că am multe comenzi și nu am cu cine să lucrez“, arată Emil V., șeful unei echipe care construiește case în zona de sud-vest a județului Ilfov. Asta în timp ce proprietarul hotelurilor Phoenicia, Mohammad Murad, dezvăluia recent, citat de presa economică, că aștepta avizele necesare pentru a aduce 32 de etiopieni pentru a lucra în unitățile de cazare de la mare. „În total, avem nevoie de încă 120 de angajați pentru hotelurile de la mare, dar nu găsim. Oferim echivalentul a 500 de euro net pentru o cameristă, dar tot nu găsim“, afirma el la mijlocul lui iunie.
Dezvoltarea lungește viața
Discrepanțele economice între București-Ilfov și alte câteva județe dinamice (Cluj, Timiș, Brașov, Prahova, Sibiu, Arad sau Constanța) și Moldova, Oltenia sau cea mai mare parte a Munteniei nu sunt deloc noi și le cunoaște toată lumea. Problema este că ele se traduc și altfel decât în venituri mai mici sau investiții străine mai puține. De exemplu, în speranța de viață. Astfel, durata medie a vieții este de peste 78 de ani în Vâlcea, de 77,7 ani în București și de 77 de ani în județele Brașov și Cluj. La polul opus se află județe precum Satu Mare, Călărași, Botoșani ori Ialomița, unde acest indicator se situează pe la 73-74 de ani. Și rata mortalității infantile indică existența unor diferențe majore. Ea a variat în 2017 între 4,7 la 1.000 de bebeluși în București și 4,8 în Cluj și 10,8 în Vrancea și Caraș-Severin și 12,5 la mie în Botoșani.
Cu alte cuvinte, simplul fapt că locuiești într-o zonă în care dezvoltarea economică fac mai facil accesul la un sistem medical mai modern îți poate oferi trei-patru ani în plus de viață. „Cei de la țară și din orașele mici nu merg la doctor decât atunci când este foarte grav. În Capitală și în orașele mari s-a ajuns ca prevenția să joace un rol foarte mare. În plus, sunt multe firme care le oferă angajaților abonamente la rețelele private de servicii medicale, așa că mulți merg la controale periodice doar ca să nu simtă că au pierdut ceva. Ceea ce, până la urmă, se simte în starea generală de sănătate“, explică un medic de familie din București.
Modern vs tradițional
Și la nivel educațional apar diferențe semnificative. Rata de părăsire timpurie a școlii este de 26,6% în zonele rurale, 17,4% în orașe mici și suburbii și scade la 6,2% în municipii, arăta un studiu recent al organizației Salvați Copiii. Asta în timp ce statisticile oficiale demonstrează că există o legătură clară între nivelul de dezvoltare economică a unui județ și proporția locuitorilor cu studii superioare. Astfel, la recensământul din 2011 aceasta era de 34% în București, 21% în Cluj, 19% în Timiș, 18% în Brașov și de doar 7% în Călărași, Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Vaslui și 8% în Ialomița și Olt.
Însă prăpastia dintre cele două modele de dezvoltare se simte și în arii mai puțin serioase. De pildă, în 2017, dacă 76% din locuințele din mediul urban aveau cel puțin un computer acasă, în zona rurală doar puțin peste 53% din gospodării dețineau un astfel de echipament. Și în cazul accesului la Internet diferența este cam aceeași – 77,5% în urban față de 57% în rural.
Sau să luăm modul de petrecere a timpului liber: potrivit Eurostat, 38% din locuitorii marilor orașe din România au luat parte cel puțin o dată în ultimul an la activități cultural-artistice și 21% din ei la manifestări sportive. În mediul rural, proporția celor care au asistat în ultimele 12 luni la un spectacol live, au fost la cinematograf sau au vizitat un obiectiv cultural este de 17%, iar a celor care au luat parte la o competiție sportivă (ca spectatori ori participanți) este de 12%.
Cât despre vacanțe, lucrurile stau la fel de prost. „Dacă familia mea și toți prietenii noștri ne-am programat pentru această vară două concedii în străinătate (în general o săptămână la mare în Grecia sau Bulgaria și câte o săptămână-zece zile de turism cultural în vestul Europei), este suficient să mergi în satele situate la 20-30 de kilometri de București și să vezi că marea majoritate a localnicilor nu au mai fost plecați într-o vacanță de ani buni, iar mulți dintre ei nu au fost niciodată nici măcar câteva zile la mare sau la munte“, spune Maria, proprietara unei mici firme de organizări de evenimente din Capitală.
Sărăcie egal condiții proaste
Nici în ceea ce privește accesul la utilități lucrurile nu stau altfel. Păstrând proporțiile de suprafață și număr de locuitori, nu se pot trece cu vederea, totuși, discrepanțe enorme între zonele mai bogate și cele mai sărace. Lungimea rețelelor de canalizare, de pildă, e de peste 1.400 de kilometri în județul Cluj, de aproape 1.200 de kilometri în județul Sibiu și de aproape 1.100 de kilometri în Brașov. Asta în timp ce în Teleorman și Călărași ea era de 260-270 de kilometri, iar în Botoșani de puțin peste 300 de kilometri. Lucrurile stau cam la fel și în cazul rețelelor de apă potabilă: peste 3.000 de kilometri în Timiș și Cluj și circa 2.900 de kilometri în Bihor, în timp ce în Giurgiu ele totalizează sub 600 de kilometri, iar în Botoșani – 850 de kilometri.
Chiar și suprafața locuibilă pe cap de locuitor spune aceeași poveste: există două feluri de Românie, una în care se trăiește mai bine și mai confortabil și una în care se trăiește, mai prost și, de ce nu, mai înghesuit. Dacă fiecare ilfovean are la dispoziție 28 de metri pătrați de locuință, iar timișenii, clujenii și arădenii – câte 21 de metri pătrați, în Vaslui acest indicator este la 14 metri pătrați, în Iași și Brăila – la 15 metri pătrați, iar în Botoșani și Călărași se situează la 16 metri pătrați pe locuitor.
