După o stagnare şi chiar o scădere din cauza crizei, în 2012 cheltuielile cu sănătatea pentru cele 34 de ţări membre ale OECD au reprezentat, în medie, 9,3% din PIB, în creştere faţă de 9,2% din PIB în 2011. În rândul statelor membre, în Franţa cheltuielile cu sănătate au reprezentat 11,6% din PIB, fiind devansate doar de cele din SUA (16,9%) şi Olanda (11,8%).
În Europa, chletuielile cu sănătatea au continuat să scadă în 2012 în Grecia, Italia, Portugalia şi Spania, la fel ca şi în Cehia şi Ungaria. În Grecia, cheltuieile cu sănătate au fost în 2012 cu 25% mai mici în termeni reali decât în 2009, în principal din cauza reducerii cheltuielilor publice. În alte regiuni ale lumii, tendinţa este de creştere, în Chile şi Mexic acestea au crescut cu 6,5% şi 8,5%, graţie eforturilor de extindere a asigurărilor de boală şi a accesului la sistemul de sănătate.
În timp ce cheltuielile pentru spitale au crescut în multe ţări în 2012, aproape două treimi din ţările OECD au înregistrat o scădere reală a cheltuielilor pentru produse farmaceutice după 2009. 'Aceste reduceri se explică în principal prin reducerile de preţuri, deseori în urma negocierilor cu producătorii, şi creştere pieţei medicamentelor generice', explică OECD.
Între 2008 şi 2012 ponderea medicamentelor generice a crescut, în medie, cu 20% pentru a ajunge la 24% din cheltuieile totale cu produse farmaceutice. Creşterea a fost una deosebită în Spania (100%), Franţa (60%), Danemarca (44%) şi Marea Britanie (28%).
Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
Sursa: Agerpres