Întrebat dacă mai este necesară introducerea măsurilor de relaxare fiscală de la începutul anului viitor, în condiţiile în care economia este în creştere, Cioloş a replicat: "Este de evaluat. Trebuie o discuţie şi cu partidele, pentru că nu e vorba de ce vrea Guvernul acesta, ci de ceea ce îşi asumă conducerea ţării pentru perioada următoare. După părerea mea, depăşirea deficitului de 3% ar fi semnal prost pe care l-ar da România şi ar fi păcat, în condiţiile în care în momentul de faţă România e percepută ca o ţară stabilă şi din punct de vedere politic, dar şi economic, cu perspective bune economice. Ar fi păcat să dăm astfel de semnale doar din incapacitatea de a ţine în frâu cheltuieli care, altfel, pot fi ţinute în frâu dacă nu ne referim la un an electoral".
Premierul a adăugat că noi măsuri de relaxare fiscală ar reprezenta "o presiune mult mai mare pe buget", dar că e o decizie politică menţinerea deficitului în limitele propuse.
"Legat de deficit, aceasta e o decizie politică, să menţinem deficitul în limitele de 3% şi cred eu că e un semnal bun pe care îl dăm în afară – interesul pentru a investi în România creşte. Simt asta de câteva luni de zile, de aceea şi fac vizite în afara ţării, mai mult cu caracter economic, pentru a prezenta contextul din România, care nu e totdeauna foarte bine cunoscut", a mai spus prim-ministrul. AGERPRES