"Probabil că, de mâine (miercuri – n.r.), CNADNR va fi în subordinea Ministerului Transporturilor. Este o decizie a Guvernului referitoare la includerea CNADNR în Ministerul Transporturilor. Discuţia a fost mai largă pe acest subiect. Aşa cum s-au comasat ministere, ar putea trece şi CNADNR la minister", a precizat Rus.
CNADNR a fost trecută în coordonarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public Privat şi Promovarea Exporturilor (DPIISPPPE) organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, înfiinţat ca urmare a OUG 96/2012. La acel moment, vara anului 2012, la conducerea Departamentului Marilor Proiecte – așa cum era denumit de presă, se afla social-democratul Dan Coman Șova.
Inițial se dorea divizarea companiei în două structuri: una care se ocupă de construcția și administrarea autostrăzilor, iar cealaltă urma să se ocupe de administrarea drumurilor naționale.
CNADNR are bugetul aprobat
Bugetul pe 2015 al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost avizat, marţi, cu 32 de voturi pentru şi 9 voturi împotrivă de membrii comisiilor reunite de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat.
Cele 92 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2015 al CNADNR au fost respinse de parlamentarii din Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor, respectiv de cei din Comisia economică, industrii şi servicii şi din Comisia pentru privatizare şi administrarea activelor statului din Senat.
Bugetul CNADNR pe 2015 are prevăzută o valoare de 6,11 miliarde de lei.
Stire în curs de actualizare