Anul trecut, firma UMB Spedition a terminat o porțiune din Autostrada Transilvania, respectiv lotul de autostradă Gilău-Nădășelu, de 8,7 kilometri. Sețiunea de autostradă nu a fost inaugurată pentru că în proiect nu a fost prins și podul peste Someș.
În 2017, mai multe firme şi asocieri au depus oferte pentru contrusția acestui pod, licitaţia a fost câştigată însă de Tirrena Scavi. Italienii construiesc podul peste Someș, în lungime de aproximativ 700 m. Conform CNAIR, cei 8,7 km de autostradă se vor inaugura în toamna acestui an. La sfârșitul lunii mai, Tirrena Scavi a depus o factură, în valoare de circa 1,8 milioane lei, pentru finalizarea lucrărilor la nodul Gilău. Potrivit datelor CNAIR, la sfârșitul lunii februarie, Tirrena Scavi a depus o factură, în valoare de circa 1,02 milioane lei, pentru finalizarea lucrărilor la nodul Gilău.
În toamna anului trecut, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractul de execuţie „Finalizarea lucrărilor la Nodul Gilău şi conexiunea dintre Secţiunea 2B cu Subsecţiunea 3A1, Autostrada Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea”, valoarea proiectului fiind de 25,67 milioane de lei fără TVA.
Durata contractului este de 118 luni, din care 10 luni perioada de execuţie şi 108 luni perioada de notificare a defecţiunilor.