Negroni era un cocktail foarte popular în cafenele din Italia între cele două războaie mondiale. A devenit între timp un clasic, cunoscut în întreaga lume și, mai nou, și-a făcut loc și în barurile din București. Dacă nu ați făcut deja cunoștință cu această băutură, iată ce trebuie să știți despre ea, înainte de prima degustare.

S-a născut în anul 1919, în Florența. Legenda spune că într-o bună zi, pe terasa barului Casoni și-a făcut apariția contele Negroni, un personaj cunoscut în oraș, foarte excentric și chefliu. Pe vremea aceea era la modă Americano (un amestec de vermut dulce, Campari și sifon). Contele a cerut un pahar de Americano făcut ceva mai tare și i-a sugerat barmanului să înlocuiască sifonul cu gin, pentru că tocmai se întorsese de la Londra. Ceea ce părea la momentul respectiv o idee proastă, pusă pe seama excentricității contelui, s-a transformat mai apoi într-o modă. În scurt timp toată Florența comanda Americano „cum îi place lui Negroni“, apoi moda s-a propagat în toată Italia și, după război, în toată lumea, mai ales prin contribuția nemijlocită a soldaților americani.

Rețeta este destul de simplă

Într-un pahar scurt de bar (Old Fashioned) plin cu gheață, amestecați în părți egale vermut dulce (Martini roșu), Campari și gin. Apoi, garnisiți cocktailul cu coajă de portocală sau o felie de lămâie. Unora poate să li se pară un amestec ciudat, dar succesul de care se bucură după atâția ani este explicabil:în primul rând pentru că este o băutură foarte bine echilibrată (tărie, dulce-amar, amestec de plante și condimente distilate care merg bine împreună) și, în al doilea rând, pentru că e foarte simplu de făcut și foarte greu de „zbârcit“. Primul gust este întotdeauna neobișnuit și poate chiar ușor agresiv din cauza bitterului. Însă la jumătate paharului, papilele se obișnuiesc cu gustul și începi să te bucuri de arome. Pentru cei care suportă cu greu amestecul celor trei tării și concentrația lor alcoolică conjugată, există și o variantă mai light, în care puteți înlocui Campari cu Aperol, Martini roşu cu Dubonnet și folosiţi un gin mai puțin sec, cum sunt, de pildă, Hendricks sau Botanist.

În ultima vreme, mai ales în Statele Unite, întâlnești tot felul de variațiuni și rețete „îmbunătățite“ de Negroni. Însă, este de recomandat să vă obișnuiţi cu rețeta clasică și, abia apoi, să vă aventuraţi să improvizaţi. Un lucru este cert: în ultima vreme am vazut puțini cunoscuți care au gustat Negroni, fără să ceară al doilea pahar. Prin urmare, îndrăzniți și gustați! Aveți mari șanse să fiți impresionați.