În concordanță cu obiectivul guvernului și al căilor ferate din India, în ceea ce privește electrificarea completă și mobilitatea durabilă, noile locomotive sunt proiectate nu doar să micșoreze costurile suportate de către compania de căi ferate, ci și să reducă în mod semnificativ emisiile de gaze de seră. 

Prima locomotivă face parte dintr-o comandă semnată în anul 2015, a cărei valoare se ridică la 3,5 miliarde euro și care include un număr de 800 de locomotive electrice cu dublă secțiune pentru programul Ministerului Transporturilor Feroviare, derulat în parteneriat public-privat, de modernizare a infrastructurii feroviare a țării. Acordul reprezintă cea mai mare investiție străină directă de până acum în sectorul transporturilor pe calea ferată și are un rol strategic în crearea unui efect multiplicator asupra economiei. De asemenea, acest contract este unul dintre cele mai mari din istoria Alstom.

„Operațiunile noastre din India sunt extrem de importante pentru activitatea pe care o desfășurăm în întreaga lume și rămânem hotărâți să răspundem nevoilor Indiei de dezvoltare a infrastructurii, creștere a calității serviciilor oferite cetățenilor și investiții în economia națională”, a declarat Henri-Poupart Lafarge, Președinte și Director General la Alstom. 

Tot în legătură cu finalizarea primei locomotive electrice, oficialul Alstom a adăugat: „Acest proiect constituie un excelent exemplu de determinare a Alstom față de ‘Make in India’. În afară de miile de locuri de muncă nou create atât în mod direct, cât și indirect, am pus bazele unui puternic lanț de aprovizionare special pentru acest proiect, 90% din componentele pentru prototip fiind achiziționate din surse locale.”

Fiecare locomotivă cu dublă secțiune, care face parte din familia de locomotive Prima de la Alstom, are 12.000 de cai putere și o capacitate de tractare de 6.000 de tone, atingând o viteză de 120km/h. Acest tip de locomotivă oferă posibilitatea unei circulații mai rapide și mai sigure a trenurilor de marfă pe teritoriul țării, dar și a eliminării congestionării traficului feroviar, atât pentru trenurile de călători, cât și pentru cele de marfă. Echipate cu tehnologie de propulsare pe bază de IGBT, aceste locomotive vor respecta standardele indiene privind transportul de marfă și vor putea rezista la condițiile specifice şi climatice din India. Locomotivele au fost dezvoltate cu sprijinul oferit de 6 fabrici Alstom din Franța, astfel: Belfort pentru primele 6 caroserii și Ornans pentru motoare, Tarbes pentru tracțiune, Le Creusot pentru boghiuri, Villeurbanne pentru sistemele de monitorizare și control al trenului și Saint-Ouen pentru design.

 

Într-o altă extindere semnificativă, Alstom anunță trei contracte cu o valoare aproximativă de 75 de milioane de euro – contractul de alimentare cu energie electrică de la Mumbai Metro Rail Corporation Ltd (MMRCL), contractul pentru noi garnituri de tren de la Chennai Metro Rail Corporation și un alt contract de alimentare cu energie electrică de la Jaipur Metro Rail Corporation. Această extindere indică amprenta din ce în ce mai puternică pe care Alstom o are în India, atât în spațiul urban, cât și în cel al liniilor principale.

În plus, s-a încheiat prima fază a proiectului de construire a fabricii de locomotive electrice de la Madhepura și a depoului de la Saharanpur, iar lucrările înaintează conform termenelor contractuale. Pentru a stimula calificarea și ocuparea forței de muncă locale, am început să ne concentrăm eforturile pentru instruirea tinerilor din comunitățile din și din împrejurimile Madhepura. Cu sprijinul OGN-urilor locale, al Fundației Alstom se acționează în vederea stimulării unei mai bune îngrijiri medicale, a unei educații mai solide și a unui nivel de trai mai demn în regiune.