Capital continuă campania „IMM-ist în România“ și vă prezintă problemele concrete de care se lovesc micii întreprinzători în activitatea lor de zi cu zi, dar și posibile soluții identificate de aceștia.
Olivia Nechitoaia, de exemplu, deține o afacere cu produse bio, pe care le importă din Uniunea Europeană și le vinde pe piața locală prin cele trei magazine online proprii, dar și prin magazine fizice specializate și lanțuri de retail. În afară de ea și de prietena ei, parteneră în afacere, firma mai are un angajat, deoarece multe dintre activități sunt externalizate (contabilitate, livrare marfă), însă „în 2017 vom deschide un centru de procesare prin deshidratare a fructelor, cofinanțat cu fonduri europene, și numărul de angajați va crește“.

Citiți și:
Numărul mare de taxe, boală grea pentru micile afaceri

Aşteptăm să ne trimiteţi pe email, la adresa site@capital.ro, situaţiile aberante cu care v-aţi confruntat în relaţia cu autorităţile.

După nouă ani de antreprenoriat, plus încă șase lucrați pentru alții, Olivia crede cu tărie că principalul obstacol în calea unei afaceri mici este statul român. Clienții, furnizorii, marketingul, angajații, chiar și finanțarea sunt lucruri cu care oricum trebuie să te lupți ca antreprenor, „până la urmă cât de bun ești la toate acestea face diferența. Dar statul ar trebui să te ajute, e în interesul lui să susțină sursele de investiții, locuri de muncă și taxe“, subliniază ea. În schimb, ce face statul? Antreprenoarea povestește câteva situații concrete „trăite în ultimii doi ani de mine și de prietenii mei antreprenori“.

Să le luăm pe rând:

Modul în care se acordă/anulează codul de TVA
Ești antreprenor de mulți ani, ai avut o afacere care nu a mers și a intrat în faliment (ceea ce se întâmplă pe orice piață normală). Sau ai fost administrator la o firmă care a intrat în faliment în mijlocul crizei din urmă cu 8 ani. Statul român, prin reprezentantul ei de seamă ANAF, prezumă că ești un infractor și îți interzice să mai fii vreodată asociat sau administrator într-o firmă plătitoare de TVA. Practic ești terminat ca antreprenor. E bine însă că un condamnat penal poate candida la funcții publice, el nu e prezumat a fi infractor. Sau poate ai o firmă care crește, din ce în ce mai mulți angajați și vrei să îți muți sediul într-unul mai mare. Ce face ANAF-ul? Păi vine și te caută și în șosete de nu mai poți să te ocupi de propria activitate câteva săptămâni. Nu găsește nimic, pentru că ești cinstit, dar îți sugerează subtil că te prind ei cu ceva. Dubiosule, cum adică să îți schimbi sediul? (Varianta cu vine și te caută peste tot e cea fericită. Există și aceea în care îți anulează codul de TVA fără să te mai întrebe nimic.) Soluția la povestea asta? Habar nu am, că nu e treaba mea. Să găsească ei o soluție să prindă evazioniștii fără să hăituiască oamenii cinstiți și să le interzică dreptul de a funcționa, că de-aia sunt plătiți (din banii noștri).

Taxele pe salarii

În general, nu mă plâng de taxe. Ca mic antreprenor eu cred că și TVA-ul și impozitul pe profit sunt la un nivel rezonabil și pentru noi și pentru stat. Pe de altă parte, taxele pe salarii sunt în continuare la un nivel nerealist. Să facem un calcul simplu: angajez o persoană cu studii medii pentru munca de birou și aș vrea să îi ofer un salariu de 1.500 lei net (aceasta mi se pare o sumă minimă la care angajatul să nu îți moară de foame, mai ales într-un oraș cu costurile Bucureștiului). Pentru salariul acesta plătesc taxe de 1.083 lei, plus medicina muncii și protecția muncii. Costul real este dublu, iar respectivul angajat trebuie să producă de 3.000 lei pe lună ca eu să-i pot acoperi salariul. Să fim serioși, un om care este plătit cu 1.500 lei nu va fi un specialist performant care să valoreze 3.000 lei. Soluția: nici asta nu știu, dar știu cât mi s-ar părea mie rezonabil să mă coste pe lună omul de 1.500 lei: fix 2.000 lei. Adică taxe de 500, nu de aproape 1.100 lei. În condițiile acestea aș angaja mai mulți oameni și i-aș plăti și mai bine.

Declarații fiscale

O să dau un singur exemplu de cum se complică lucrurile. Din ianuarie se va depune declarația 394 de către plătitorii de TVA, în care se trec toate facturile emise și primite și toți clienții și furnizorii, inclusiv persoane fizice cu nume, prenume, adresa completă și CNP. Dacă ești magazin online și ai 1.000 de clienți diferiți pe lună… practic trebuie să angajezi un om care face numai declarația asta.

Popririle pe cont făcute de ANAF

Altă poveste: ai o firmă, ești cinsit, declari totul la stat, îți plătești taxele. Plătești taxele azi și peste cinci zile te trezești nu cu un cont, ci cu toate conturile blocate, pentru suma deja plătită. Bani pe care banca nu numai că îi blochează, dar îi și transferă la ANAF. Pe care bani nu îi mai vezi înapoi, pentru că sunt ținuți „în contul datoriilor viitoare“ – la fel și amenzile plătite pentru care justiția ți-a dat câștig de cauză, dar asta e altă poveste. În timpul acesta tu rămâi cu o gaură în cash-flow (poți să intri și în faliment de la o gaură de-asta), iar dacă ai norocul să lucrezi cu bilete la ordin te trezești că nu le poți acoperi pentru că, nu-i așa, ai toate conturile blocate (pentru o sumă deja plătită, da?) și intri la Centrala Incidentelor de Plăți. Prin urmare, furnizorii nu vor mai acceptă bilete la ordin de la tine – alt motiv bun de faliment. Soluție? Să proceseze ANAF-ul plățile când le încasează, nu după cel puțin o lună, cum face acum, să blocheze un cont, nu toate, și să facă o procedură clară prin care să poți debloca contul dacă furnizezi dovada plății. De asemenea, băncile să nu mai aibă dreptul să transfere suma poprită decât după câteva zile, nu imediat.

Lipsa de informații

În țara asta, dacă nu ai un contabil foarte bun, un jurist foarte bun și eventual un prieten la fiecare instituție de stat care să te sfătuiască, ești ca un om care nu știe să înoate aruncat în apă. Legislația noastră e ca nisipurile mișcătoare, nu stă pe loc, e interpretabilă și orice ai face te vei scufunda în ea.  Normal ar fi ca la ANAF, și la toate celelalte instituții care vin în control să vadă ce ai făcut greșit si să îți dea în cap, să existe un serviciu de informare. Unul real, nu ce există acum. De exemplu, la Registrul Comerțului București, înainte să te duci cu dosarul la ghișeu, poți trece pe la un serviciu de consultanță care îți verifică dosarul și îți spune dacă e ok, ce mai e nevoie etc. Iarăși, suntem în epoca internetului, toate informațiile și formularele de care ar putea avea un antreprenor nevoie ar trebui să fie disponibile online, organizate într-un mod accesibil, într-un singur loc. De exemplu: ce ar trebui să facă o firmă care angajează prima dată pe cineva? Și acolo să ai lista – depui declarația X, faci contract cu Y, trebuie să respecți regulile Z; W și Q etc. Iar atunci când vine un control de la orice instituție a statului… tu să te fi bifat cu lista aia înainte, nu să înceapă să îți enumere nu știu câte hotărâri de instituții pe care nu le-ai respectat.

Digitalizarea

Avem cel mai rapid internet din Europa, dar stăm cu zilele la cozi ca să obținem o hârtie. Toate hârtiile ar trebui să poată fi solicitate și primite online. La Registrul Comerțului cum de se poate lua certificat constator online, se poate verifica stadiul dosarului etc.?! Eu, de exemplu, aș vrea să știu în orice moment ce datorii am la stat (la zi, adică azi, nu ce datorii aveam acum două luni) și să pot solicita un certificat fiscal fără sa mai stau la cozi și să bat la uși, că poate sunt ocupată să-mi conduc firma, să pot produce taxe pentru stat. Ultima dată când am solicitat un cazier fiscal l-am primit după câteva zile cu 5 lei datorie. A trebuit să plătesc cei 5 lei – pentru care a trebuit să fac o foaie de vărsământ care a costat alți 5 lei la chioșcul din fața ANAF-ului, pentru că la casieria ANAF nu poți plăti și pace – și să cer un alt certificat care a mai durat câteva zile. Nu era mai simplu să îmi fi spus doamna de la birou: „Doamnă, aveti 5 lei datorie, o plătiți acum și vă fac certificatul dup-aia?“. Nu putea, că așa sunt regulile. Păi, să le schimbe.

Controalele făcute de instituțiile statului

Acesta e coșmarul oricărui antreprenor, oricât ar fi el de cinstit. Controalele ar trebui să aibă rol de prevenire și de consultare, cel puțin în primă fază. În schimb, singurul scop în care vin instituțiile statului să te controleze (mai ales ANAF-ul) e să îți dea amendă. Sau să îți dea amenda mai mică și să le iasă și lor ceva, dacă e să dăm crezare legendelor. Scenariul e simplu: vin (sau te cheamă la ei), te intimidează, te tratează de parcă ai fi un infractor. Și imediat te prind ei cu ceva, îți flutură nu-știu-câte articole de legi și hotărâri pe care se pare că nu le-ai respectat, îți enumeră X lei amenda asta, Y lei amenda cealaltă, până la o sumă care e cât tot profitul tău pe un an, după care, dacă ai noroc, te pun să corectezi niște lucruri și îți dau amenda mai mică sau îți dau direct amenda mare. Există însă și varianta în care te pun să corectezi niște lucruri, și, după ce o faci, să îți spună că nu e bine și trebuia de fapt altfel. Soluția: teoretic, eu ar trebui să mă bucur când îmi vine controlul, că vine să mă ajute. Ne punem la o masă, le arăt hârtiile, discutăm, îmi arată unde sunt problemele și ce trebuie corectat, eu mă pun la punct și la controlul următor n-au decât să-mi dea amendă, dacă n-am făcut ce trebuia. Eu trebuie să mă bazez pe instituțiile statului, nu să îmi fie groază de ele. Altfel, nu facem bani nici eu, nici statul, fac bani numai evazioniștii de care statul nu are timp să se ocupe pentru că mă aleargă pe mine.

 

Aşteptăm să ne trimiteţi pe email, la adresa site@capital.ro, situaţiile aberante cu care v-aţi confruntat în relaţia cu autorităţile.