Doar trei români au apărut, până în prezent, în revista americană Forbes: Ion Ţiriac, Ioan Niculae şi Cornel Amariei. Dacă primii doi au fost recunoscuţi pentru flerul lor în afaceri, Cornel, un bucureştean în vârstă de 23 de ani, a fost declarat una dintre cele mai influente zece persoane din Europa. Amariei spune despre el că nu a fost un elev bun, că a învăţat printre ultimii să scrie, deşi ştia de mult să citească. A fost atras mai mult de ştiinţele exacte şi de calculatoare, iar la şapte ani, realiza primul său site. A terminat școala generală în București, apoi a fost admis în cadrul Liceului Internațional de Informatică București (ICHB) ca bursier. Bursa a primit-o după ce a câştigat medalia de bronz la concursul internaţional Infomatrix. 

La sfârșitul clasei a IX-a avea în jur de zece noi medalii internaționale, toate din aur, și văzuse zece țări. După succesul său, directorul liceului i-a propus să fondeze un club de robotică, ce urma să fie primul club de robotică liceală din România. A condus clubul trei ani, până în 2012, când a terminat liceul, timp în care acesta a obținut 150 de medalii internaționale. Ulterior a fost acceptat la mai multe facultăți de prestigiu din lume și a ales Jacobs University Bremen, unde a urmat facultățile de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Cât timp a fost student, a publicat cartea, „Arduino Development Cookbook“, ce se vinde şi astăzi în peste 30 de țări. A absolvit cu diplomă de licență în iunie 2015, atât Facultatea de Inginerie Electrică, cât și Știința Calculatoarelor, după care a decis să se întoarcă în România.

Inovație utilă 

În facultate a câștigat un mare concurs de business și a fondat start-upul .lum

en. Este vorba de un sistem de asistență a persoanelor nevăzătoare care folosește senzoristica avansată ce transformă imaginile în impulsuri electrice care merg către creier. Acesta a început în 2013 ca un start-up de cercetare în Bremen și București. „Am încercat să proiectăm un produs care să îi ajute pe nevăzători cu adevărat în viaţa de zi cu zi. După un progres spectaculos în care am făcut primii oameni ce l-au testat să «vadă» (să perceapă spaţial mediul în care se află) pentru prima dată am fost confruntaţi cu câteva probleme tehnice în scalarea produsului şi am încetinit dezvoltarea.

 

De câteva luni în schimb am reluat lucrul, iar tehnologia necesară nouă a avansat. Către anul viitor, ne vom plimba pe străzi în teste «out-doors» cu .lumen“, a declarat Amariei. Deşi era în negocieri cu firme precum Google, Apple sau Facebook, Amariei a ales Continental. A aplicat pe un site românesc de joburi şi a fost chemat la un interviu. În prezent este Innovation manager la Continental şi conduce zeci de proiecte de cercetare. 

„Ca Innovation manager coordonez idei inovatoare ce mai departe devin proiectele viitorului automotiv. Bineînţeles nu pot intra în detaliu, dar vă pot spune că lucruri precum mobilitatea electrică, condus autonom, comunicare inteligentă şi senzoristica avansată sunt doar câteva din direcţiile principale pe care le conduc“, a precizat Amariei. De când este la Continental a aplicat pentru obținerea a 20 patente și mai sunt în lucru încă 20. În timpul liber, Cornel Amariei cântă la chitară și la bass de aproape zece ani şi îi place să călătorească. „Tocmai am rezervat al 50-lea zbor din anul acesta. Am proiecte muzicale, de fotografie, vreau să termin şcoala de aviaţie, să fac scufundări şi cine ştie ce urmează“, a încheiat Amariei.

 

Scurt CV

– Innovation Manager R&D Con­tinental 
– Senior Engineer R&D Continental 
– Fondator şi Inventator .lumen
– Inginer cercetare şi dezvoltare MB Technology LTD
– Jacobs University Bremen, Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor
l- Fondator şi profesor ICHB Robotics Club