Potrivit sursei citate, până la sfârşitul anului în curs proiectul pilot de dosar electronic al pacientului trebuie finalizat, astfel încât să se asigure un mijloc eficient de monitorizare a sănătăţii pacienţilor.
”Promovarea acestui instrument de verificare în timpi reali a stării de sănătate a pacientului, care poate fi urmărit şi on-line, va uşura activitatea de diagnosticare desfăşurată de medici. Aceştia vor avea posibilitatea să cunoască în orice moment investigaţiile la care a fost supus asiguratul, bolile de care a suferit şi tratamentele ce le-a urmat”, a declarat Cristian Buşoi.
În context, şeful CNAS a mai arătat că un alt obiectiv pe care îl are în atenţie este cel referitor la cardul naţional de sănătate, acesta contribuind la creşterea calităţii actului medical şi, implicit, la reducerea risipei fondurilor bugetare destinate sistemului de sănătate şi a combaterii fraudei prin eliminarea internărilor fictive şi a blocării eliberării reţetelor şi a biletelor fictive de trimitere la unităţile spitaliceşti.
Sursa: Agerpres