„Registrul Auto Român intenţionează să propună, ca măsură de majorare a siguranţei rutiere, în actualul context al evoluţiei parcului auto naţional, creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani, de la doi ani cât este în prezent la un an”, a anunțat în exclusivitate pentru Capital, George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român (RAR).

Conform acestuia, după eliminarea timbrului de mediu, „reacţia pieţei auto a fost cea preconizată, anume de creștere importantă a numărului de autovehicule uzate, pentru care deținătorii acestora au solicitat eliberarea de către RAR a documentelor necesare înmatriculării în România”.  Datele RAR arată că prin comparație cu media lunară a anului 2016, când la reprezentanțele instituției se prezentau 34.000 de vehicule,  în luna ianuarie 2017 creșterea a fost de aproximativ 12% (38.000 unități). Cererile au explodat în următoarele două luni, astfel că la unitățile RAR s-au înregistrat 54.000 de cereri, corespunzător unei creșteri cu 58% în februarie, respectiv 61.000 de unități în luna martie.

George Dincă susține că „este interesant de remarcat în primul rând că o anumită parte dintre aceste vehicule deja circulă pe drumurile publice din România, fiind înmatriculate în alte state (de exemplu, Bulgaria). Cel mai probabil ele nu au fost înmatriculate în ţara noastră deoarece vârsta lor, corelată direct cu o normă de poluare inferioară, a făcut ca pentru ele să se calculeze o valoare a timbrului de mediu considerată prea mare”.

Vârsta mașinilor testate a crescut la 10,5 ani

Analizând structura parcului de autovehicule de ocazie verificat de RAR, în funcție de anul de fabricație, la nivelul primului trimestru al anului 2017, comparativ cu primul trimestru al anului 2016, se constată o creştere a vârstei medii a acestor vehicule de la 8,7 ani în trimestrul I 2016, la 10,5 ani în primul trimestru din 2017.

De asemenea, analizând repartiţia vehiculelor care au obţinut cartea de identitate (CIV) în funcţie de anul fabricaţiei şi norma de poluare chimică, rezultă că numărul vehiculelor fabricate până în anul 2000, adică cele care respectă cel mult norma de poluare Euro 2, a avut o creştere importantă de 107%, al celor fabricate între 2001 şi 2005 (Euro 3) a avut o creştere de 57%, al celor fabricate între 2006 şi 2010 (Euro 4) a avut o creştere de 69%, iar în cazul celor fabricate după 2011 (Euro 5 şi Euro 6) creşterea a fost de 15%.

 

RAR solicită întărirea controlului

„Ca stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să respecte legislaţia comunitară în domeniu, respectiv Directiva 2010/48/UE a Comisiei din 5 iulie 2010 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 2009/40/CE privind inspecţia tehnică auto pentru autovehicule şi remorcile acestora.

Doresc să precizez că, începând cu data de 20.05.2018, Directiva 2009/40/CE va fi abrogată şi se va aplica noua Directivă 2014/45/UE privind inspecţia tehnică periodică a autovehiculelor şi a remorcilor acestora, a cărei transpunere în ţara noastră este în curs de realizare”, a declarat pentru Capital, directorul general RAR.

 

Totodată, George Dincă, are în plan implementarea unui sistem video permanent în unitățile de testare ca măsură de creştere a nivelului de supraveghere a activităţii staţiilor autorizate pentru ITP (Inspecția Tehnică Periodică), atât în ceea ce priveşte operaţiunile şi verificările desfăşurate efectiv, cât şi pentru prevenirea posibilităţii de efectuare a unor inspecţii tehnice periodice fără prezentarea vehiculului sau cu utilizarea unui alt vehicul similar.

Verificarea mai strictă a vehiculelor de ocazie și a procesului de testare a acestora va fi completată cu verificări mai intense în trafic. „RAR utilizează analize statistice complexe, pe baza cărora calibrează răspunsul cel mai adecvat din punct de vedere cost-beneficiu, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de efectuare şi supraveghere a ITP. Astfel de analize statistice confirmă evident o creştere a procentelor de neconformitate înregistrate la vehiculele mai vechi şi, de asemenea, ne-au furnizat vârsta medie a vehiculelor ce compun parcul auto național activ. Astfel, această vârstă medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător începând din anul 2009 când valoarea era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani”, menționează șeful RAR.

Controale în conformitate cu legislație europeană

Directorul Registrului Auto Român susține că „propunerea de îndesire a ITP este permisă de legislaţia europeană, care stabileşte cerinţe minimale pentru ITP; mai mult chiar, această vechime de 12 ani este confirmată de o prevedere similară (opţională) a noii Directive 2014/45/UE care dă posibilitatea statelor membre de a introduce inspecţii suplimentare pentru vehiculele care depăşesc 160.000 km rulaţi. Astfel, pentru o aplicare mai facilă, prin raportare la parcursul mediu anual general al autoturismelor în România – care este de 12.976 km, conform celor mai recente sondaje şi studii realizate de RAR privind parcursurile medii anuale pe categorii şi subcategorii de vehicule – se obţine valoarea de 12,3 ani”.

 

Dincolo de evidentele beneficii ale întăririi controlului în unitățile RAR și ITP, o creștere a frecvenței prezentării mașinilor la verificările tehnice va însemna și o majorare a veniturilor instituției, iar finalitatea măsurilor propuse de George Dincă depinde în mare măsură de calitatea angajaților din centrele RAR și ITP și de fermitatea celor care vor efectua controalele în respectivele centre. În prezent, practica dovedește că unele vehicule trec prin filtrele RAR și ITP fără mari probleme, în ciuda unor carențe majore. Asta chiar dacă sistemul informatic presupune anumiți timpi de efectuare a testelor, fotografierea vehiculului, etc.

Tocmai de aceea, George Dincă, încearcă și o întărire a controalelor în trafic. „Avem în vedere ca pe parcursul acestui an să înlocuim cele 44 de autolaboratoare de CTT (controale tehnice în trafic) care au fost utilizate zilnic peste 12 ani cu unele noi, mai performante, care să corespundă condiţiilor şi exigenţelor actuale de desfăşurare a activităţilor în trafic. Se va continua modernizarea laboratorului de poluare existent la sediul reprezentanţei RAR din Bucureşti în vederea asigurării posibilităţilor tehnice de efectuare a tuturor încercărilor dispuse prin cele mai recente acte de reglementare specifice europene şi cele mai severe şi complexe standarde de poluare pentru autovehicule, precum şi a echipamentului portabil de măsurare a emisiilor poluante în condiţii reale de trafic (PEMS) prin amplasarea pe autovehicul, cerinţă europeană expresă şi obligatorie pentru omologare precum şi pentru supravegherea pieţei”, a încheiat directorul general al RAR.

(Articol publicat în ediția din 24 aprilie 2017 a revistei Capital)