La reînfiinţarea Curţii de Conturi, în 1992, instituţia avea atribuţii de control preventiv, control ulterior şi jurisdicţionale, iar toate constatările secţiei de control preventiv erau transmise secţiei de control ulterior, conducând la creşterea calităţii şi eficienţei Curţii în îndeplinirea atribuţiilor legale, a menţionat Văcăroiu.
În 1999, secţia de control preventiv din cadrul CC a fost desfiinţată, această activitate fiind preluată de Ministerul de Finanţe.
'Indiferent unde îi e locul, considerăm că, în prezent, se impun măsuri pentru eficientizarea acţiunilor de control preventiv, prin asigurarea de specialişti cu o înaltă pregătire profesională, garantarea independenţei acestora şi chiar analizarea posibilităţii extinderii controlului financiar preventiv extern la unităţile administrativ-teritoriale, sigur până la un anumit plafon valoric, având în vedere numărul destul de mare de abateri de la legalitate, constatate în fiecare an de către Curtea de Conturi', a spus preşedintele CC.
În România, Curtea de Conturi a luat naştere, practic, odată cu constituirea statului modern. În ianuarie 1864, primul ministru Mihail Kogălniceanu a supus Adunării Legiuitoare dezbaterea proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Înaltei Curţi de Conturi a României, care a fost adoptat şi promulgat în 24 ianuarie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Înalta Curte de Conturi a fost desfiinţată pe 30 noiembrie 1948, atribuţiile fiind preluate de Ministerul de Finanţe al Republicii Populare Române, prin înfiinţarea unei Direcţii Generale de Control Financiar.
Revoluţia din decembrie 1989 a pus capăt regimului comunist, iar Constituţia din 1991 prevedea înfiinţarea Curţii de Conturi, având atribuţii de a exercită controlul asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi a fost aprobată de Parlament şi promulgată de preşedintele României la dată de 8 septembrie 1992.
AGERPRES
