"În aceste cazuri, principiile general aplicabile, cum sunt egalitatea de tratament și transparența în procesul de achiziție nu sunt respectate", am spus Daraban.

El a dat ca exemple proiectele realizate anul trecut în Europa prin PPP.

Astfel, în decursul anului 2015 au fost finalizate, prin parteneriate public-private: al treilea aeroport din Istanbul (investiţie de 6 miliarde de euro), centrul de sănătate Etlik-Ankara (1,1 miliarde de euro), centrul de sănătate Bilkent (1,1 miliarde de euro) – toate din din Turcia; porturile Calais și Boulogne-sur-Mer (863 milioane euro), din Franța; sistemul de ecluze la marea Ijmuiden (508 milioane euro), în Olanda.

Între 1990 şi începutul anului 2009, în UE au fost încheiate aproximativ 1.400 de tranzacţii în sistem PPP, reprezentând o valoare capitalizată de aproximativ 260 miliarde de euro. De la debutul crizei financiare, în 2008, estimările arată o scădere cu mai mult de 40% a numărului de tranzacţii PPP.

"Soluția parteneriatelor public-private, respectiv cooperarea dintre autoritățile publice și mediul de afaceri, este adoptată în majoritatea statelor, pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru construcția de spitale, școli și nu numai", a afirmat Daraban.

"În 2015, Conform Raportului European PPP Expertise Center (EPEC), cele mai active piețe din spațiul european în ceea ce privește parteneriatul public-privat au fost Turcia, Marea Britanie, urmate de Franţa şi Olanda", a precizat şeful CCIR.

Turcia fost în top datorită valorii proiectelor PPP care şi-au încheiat exerciţiul financiar, în timp ce Marea Britanie a finalizat un număr record de proiecte. Anul trecut, 12 țări au încheiat cel puțin un proiect de parteneriat public-privat. Transporturile reprezintă sectorul cu cea mai mare valoare a proiectelor, în timp ce, în educație, s-a înregistrat cel mai mare număr de proiecte, iar peste 85% dintre tranzacțiile încheiate au fost subvenţionate de către instituţiile guvernamentale.

Conform aceluiaşi Raport EPEC, valoarea cumulată a tranzacțiilor PPP care au ajuns în 2015 la încheierea exercițiului financiar în piaţa europeană a fost de 15,6 miliarde de euro, înregistrând o scădere de 17% faţă de 2014 (18,7 miliarde de euro).

De asemenea, un proiect pentru înregistrarea digitală a procedurilor judiciare din Grecia, a implicat fonduri semnificative ale UE. Totodată Banca Europeană de Investiții a finanțat 11 proiecte cu un volum de împrumut de 1,2 miliarde de euro. Alte instituții financiare internaționale, precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, au fost implicate în finanțarea tranzacțiilor mari (de exemplu, în campusul de sănătate Etlik-Ankara, în Turcia).

"Polonia a reușit, prin parteneriat public-privat, să construiască sute de km de autostrăzi. Acolo există două acte normative care reglementează acest domeniu, unul care se axează strict pe parteneriatul public-privat, iar celălalt – pe concesiunile de lucrări de construcţii şi servicii", a menţionat Mihai Daraban.

"Trebuie să remarcăm faptul că, la nivelul UE, politicile publice care vizează parteneriatul public-privat sunt foarte bine reglementate. În Irlanda, spre exemplu, la fel ca în România, există în cadrul Ministerului de Finanțe o unitate centrală pentru parteneriatul public-privat, cu rol de coordonare. De asemenea, există structuri și în cadrul Ministerului Mediului și Administrației Publice Locale, Ministerului Întreprinderilor Publice, Autorităţii Naționale a Drumurilor precum și în cadrul Ministerului Educației", a adăugat reprezentantul CCIR.