Codul Rutier îi obligă pe şoferi să aibă montate cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este acoperit de zăpadă. Potrivit Noului Cod Rutier, la art.100, aliniatul 6 se menţionează că este interzisă „conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă”.
În caz contrar şoferii pot fi sancţionaţi cu maximum 20 de puncte de amendă, respectiv 2.500 lei (un punct de amendă = 125 lei). Amenda minimă, în acest caz, va fi de 1.125 lei. De asemenea certificatul de înmatriculare va fi reţinut până când şoferul nu va face dovada montării cauciucurilor de iarnă. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi însemnate cantitativ, răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului şi ninsori la munte, valabilă de luni, ora 23:00, până joi, la ora 23:00. În zona montană, treptat, începând din a doua parte a zilei de marţi (4 octombrie), ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, iar mai ales în masivele din nordul teritoriului se va depune strat de zăpadă.
Dincolo de obligativitatea de a avea montate cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, este recomandat ca şoferii să-şi schimbe anvelopele în cazul în care temperaturile scad sub 7 grade. Pentru o mai bună eficienţă a pneurilor, dar şi pentru a le creşte durata de viaţă, specialiştii auto recomandă ca anvelopele de vară să fie înlocuite cu cele de iarnă când temperatura scade sub 7 grade Celsius.
Cauciucul din anvelopele de iarnă este mai moale, mai rezistent la frig şi are o aderenţă mai bună pe suprafeţe alunecoase. Pentru a fi pregătiţi pentru drumuri acoperite de zăpadă şoferilor le este recomandat să aibă în portbagaj: o lopăţică, o lădiţă de nisip, lanţuri pentru roţi, spatulă pentru ras parbrizul şi o şufă/lanţ pentru tractare.