Marina SUA a finalizat o altă rundă de teste în eforturile sale de a crea arma supremă care va echipa navele sale de război. Este vorba de un tun electromagnetic care poate spulbera o ţintă aflată la 160 de km distanţă, proiectilul fiind lansat cu o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului.
După testele efectuate cu succes în Virginia, urmează montarea armei la bordul unui catamaran de mare viteză construit de compania Austal. “Suntem dincolo de laborator şi de oamenii îmbrăcaţi în halate albe, suntem la nivelul ingineriei acum”, a declarat amiralul Jonathan Greenert. În loc sa mizeze pe forţa propulsoare a exploziei prafului de puşcă, tunul electromagnetic se foloseşte de o undă de energie electromagnetică pentru a lansa proiectilul cu viteză de aproximativ 7 Mach. Proiectilul nu explodează la impact, dar distruge orice ar lovi prin forţa brută.
Această este doar una dintre armele pe care le pregătesc americanii. Prima care va fi montată pe o navă de război este cea denumită LaWS, (Laser Weapon System), un laser capabil să distrugă drone, nave de mici dimensiuni şi alte posibile ameninţări aflate la mică distanţă. Aceasta armă va fi montată în această vară pe nava de război USS Ponce.