Deficitul comercial în perioada ianuarie – septembrie a fost mai mare cu aproximativ 1,4 miliarde de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. În primele nouă luni din acest an, exporturile FOB au însumat 42,68 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 49,6 miliarde de euro. Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) a fost, în perioada menţionată, de 32,1 miliarde de euro la expedieri şi de 38,3 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 75,2% din total exporturi şi 77,2% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) a fost de 10,56 miliarde de euro la exporturi şi de 11,3 miliarde de euro la importuri, reprezentând 24,8% din total exporturi şi 22,8% din total importuri.

În septembrie, exporturile FOB au fost de 5,24 miliarde de euro, importurile CIF au depăşit uşor 6 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 786,8 milioane de euro. Faţă de luna septembrie 2015, exporturile au crescut cu 6,7%, iar importurile s-au majorat cu 6,5%. În primele nouă luni din acest an, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse maşini şi echipamente de transport (47,1% la export şi 37,7% la import) şi alte produse manufacturate (32,7% la export şi respectiv 31,2% la import). (Agerpres)