Preşedintele s-a definit mereu ca liberal în ce priveşte politicile economice, dar, în absenţa unor dezbateri electorale bine organizate, a trebuit să ne mulţumim cu enunţuri sumare. În această împrejurare, ne-ar putea fi de ajutor o lectură a textelor consilierului său, Cosmin Marinescu, numit în funcţie imediat după învestire. E adevărat că un consilier nu decide, dar dacă a fost desemnat putem presupune că preşedintele Klaus Iohannis nutreşte idei asemănătoare.

În termeni generali, Cosmin Marinescu, conferenţiar la ASE, se revendică de la Şcoala austriacă şi pariază pe piaţa liberă în pofida gândirii dominante, care solicită mai multă reglementare. În perioada crizei a scris în apărarea pieţelor, denunţând expansiunea tot mai puternică sectorului guvernamental şi a reglementărilor. În răspăr cu ceea ce se spune de obicei, criza a fost provocată, în opinia sa, nu de dereglementare, ci dimpotrivă de reducerea ratei dobânzii prin intervenţie politică. Politica banilor ieftini decisă de FED s-ar găsi, aşadar, la originea creşterii dramatice a datoriilor nerambursabile. Sunt explicaţii binecunoscute, dar e bine să le reluăm pentru o mai bună situare în context şi pentru a înţelege ambianţa în care se vor desfăşura toate discuţiile de la Palatul Cotroceni.

Să vedem însă cum înţelege consilierul Preşedintelui anumite subiecte concrete care au stat în ultimii ani în centrul dezbaterii publice. Cât priveşte politica fiscală, Cosmin Marinescu nu face din cota unică o dogmă, considerând că esenţială nu este uniformitatea impunerii, ci nivelul general de impozitare. În opinia sa o cotă progresivă cu trepte scăzute ar fi cât se poate acceptabilă, după cum scrie în 2010: „O impozitare progresivă cu rate cuprinse, de exemplu, între 1% şi 7% – precum în SUA la începutul secolului trecut, este bineînţeles preferabilă unei cote unice de… 16%. Lucru valabil şi în cazul unui regim fiscal progresiv cu rate între 10 şi 15%“. (ecol.ro)

Cosmin Marinescu s-a delimitat însă nu doar de stânga, dar şi de dreapta unui „liberal“ ca fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu (ghilimelele îi aparţin). Ceea ce ar fi fost greşit în politica guvernului D.A. ar fi fost o înţelegere greşită a funcţiei cotei unice, de la care s-ar fi aşteptat o creştere a încasărilor la Buget. “Halal politică liberală cea care aplaudă reducerea impozitelor… în beneficiul statului” (ecol.ro). Am putea presupune însă că guvernanţii din perioada aceea aveau pur şi simplu dificultăţi în a argumenta valabilitatea cotei unice de 16% şi că recurgeau la un discurs mai uşor asimilabil şi care se potrivea mai bine cu aşteptările generale. Cosmin Marinescu are însă dreptate să spună că natura argumentaţiei nu este indiferentă şi că o politică corectă cere cu necesitate o argumentaţie corectă.

Aşa cum se va fi înţeles, consilierul preşedintelui Iohannis nu aprobă politicile intervenţioniste şi nu crede că încurajarea consumului ar fi o soluţie pentru ieşirea din criză. “În logica economică post criză – scrie el într-un comentariu recent – problema este mai degrabă că nu s-a făcut ceva semnificativ, prioritar, pentru producţie, astfel încât mediul de afaceri să se detaşeze mai rapid de povara crizei.” (ecol.ro)

O altă chestiune de actualitate imediată, aceea a salariului minim stabilit prin lege, este abordată în acelaşi spirit. Dacă a aprobat reducerea CAS şi neimpozitarea profitului reinvestit, el argumentează împotriva creşterii salariului minim, care i-ar împovăra pe antreprenori şi ar produce, în cele din urmă, mai mult şomaj.

Putem întrevedea de aici cu uşurinţă şi poziţia sa în disputa creştere/austeritate şi felul în care înţelege rolul monedei comune. Consilierul preşedintelui Iohannis se plasează în termenii aceştia simplificaţi de partea “austerităţii” şi se pronunţă fără echivoc pentru modelul disciplinei germane, singurul care ar putea, în opinia sa, să asigure prosperitatea economică şi viitorul UE. În fine, el se pronunţă mai curând pentru o aderare rapidă a României la euro, care ar avea forţa să disciplineze economia românească şi să-i impună reformele necesare. Ideea convergenţei reale ar fi în opinia sa o capcană, care ar amâna de fapt sine die adoptarea monedei comune. Problema aceasta este însă extrem de complicată, căci nu depinde numai de decizia României, ci şi de evoluţiile politice la nivel european, aşa încât ar fi greşit să tragem concluzii pripite cu privire la anumite decizii prezidenţiale. Fără o integrare politică mai amplă, moneda comună ea însăşi riscă să-şi piardă valabilitatea.

Este o prezentare sumară, de natură să dea însă o indicaţie mai precisă cu privire la orientarea generală pe care o va avea politică economică a preşedintelui Klaus Iohannis. Desigur el nu poate controla politicile bugetare, dar poate încuraja şi susţine totuşi orientările mai liberale.

Se va crea o dispută între premierul Ponta şi preşedintele Iohannis pe teme economice? Vom vedea, deşi în ciuda diferenţelor, există bune premise pentru o coabitare liniştită.