O statuie aurie a lui Mao Zedong a fost ridicată într-un sat din provincia Henan, China. Acesta are 36,6 metri şi a costat autorităţile locale 459.300 dolari, aproximativ 425.000 euro.
Un monument dedicat luptei anticomuniste a fost amplasat la finele anului trecut în Piața Presei Libere.
Lucrarea “Aripi” reprezintă trei aripi stilizate cu o structură din oțel inoxidabil și are o greutate de 102 tone și o înălțime de aproximativ 24 de metri, iar soclul acoperit de granit pe care va fi amplasată are o înălțime de șase metri.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat la sfârşitul lunii iulie 2,7 milioane lei din fondul de rezervă al oraşului pentru finalizarea monumentului, iar la începutul anului a dat alte 3 milioane lei pentru lucrare. Monumentul costă în total circa 2 milioane euro, iar amplasarea sa circa 1 milion de euro, conform hotnews.ro.
Sursa foto: Mediafax, CCTVNews